Rata de ocupare a populaţiei a fost, în trimestrul al doilea al acestui an, de 64,8%, la o distanţă de 5,2 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70%, stabilită în contextul Strategiei Europa 2020, potrivit unui raport dat publicităţii marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Ponderea persoanelor cu locuri de muncă din totalul populaţiei apte de muncă, cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani a ajuns la 60,1% în trimestrul doi din acest an, fiind în creştere cu 0,9% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut şi cu 3,1% faţă de trimestrul anterior. Rata şomajului, calculată conform Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a ajuns la 6,8%, în scădere faţă de primul trimestru din acest an (8,1%), dar mai mare decât în trimestrul similar al anului trecut (6,3%). Ca şi în trimestrele anterioare, bărbaţii sunt cei care îşi găsesc cel mai uşor de muncă, gradul de ocupare în cazul lor fiind de 67,1%, faţă de 53,2% pentru femei. Pentru persoanele din mediul rural, procentul acestora este de 63,7%, faţă de 57,6% în mediul urban. Rata de ocupare a tinerilor cu vârstă cuprinsă între 15-24 ani era de 25,8%. 697.000 de şomeri în trimestrul doi din 2010 În trimestrul II al acestui an, populaţia activă a României era de 10.185.000 de persoane, din care, 9.488.000 de persoane erau ocupate şi 697.000 erau şomeri aflaţi într-o căutare activă a unui loc de muncă . Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1.000 persoane ocupate) a fost de 1.262‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.589‰), precum şi pentru cele din mediul urban (1.327‰).