Doamnele de la Palatul Élysée

Adam Popescu
3 februarie 2008, 02:00

Dacă în secolul trecut soţia preşedintelui Franţei stătea în umbră şi apărea în public doar atunci când cerea protocolul, statutul de „primă-doamnă“ a suferit modificări, iar astăzi multe dintre ele aleg să se implice în politică.

În vârful piramidei puterii, la braţul preşedintelui, ea îl însoţeşte în fiecare vizită oficială şi primeşte onorurile Franţei. Primele-doamne sunt denumite ambasadoare ale modei, iar presa le urmăreşte fiecare apariţie. Cu toate acestea, cele pe care le numim „prime-doamne ale Franţei“ nu beneficiază de niciun statut în organigrama de la Palatul Élysée, prezenţa lor la recepţiile oficiale fiind implicită. Mai mult, majoritatea se declară nefericite de viaţa pe care o au. > Yvonne de Gaulle, eficace, rezervată şi tăcută, a rămas în istorie ca o susţinătoare devotată a soţului său, Charles de Gaulle. Ea este cunoscută pentru celebra replică „preşedinţia este temporară, dar familia este permanentă“, motiv pentru care s-a preocupat îndeaproape de sănătatea preşedintelui în anii dificili, de după 1965. În ciuda faptului că a petrecut la Palatul Élysée zece ani (1959-1969), ea nu a lăsat multe urme în istorie. În august 1962, Yvonne şi Charles de Gaulle au reuşit să scape surprinzător dintr-o încercare de asasinare. > Claude Pompidou a fost cea mai nefericită primă-doamnă (1969-1974) de la Palatul prezidenţial. „Élysée este pentru mine casa tristeţii. Nu m-am întors şi nici nu o voi face vreodată“, declara ea în 1987, la 13 ani de la moartea soţului său. Claude şi Georges Pompidou s-au căsătorit în 1935. În 1970, ea punele bazele unei fundaţii destinate persoanelor cu handicap şi bătrânilor, care îi va purta ulterior numele şi care îi va permite să lipsească de la întâlnirile de la Palatul Élysée. > Anne-Aymone Giscard d’Estaing a fost o primă-doamnă nonconformistă care mergea la Palatul Élysée numai pentru recepţii la care era obligată să participe. Pentru ea, cei şapte ani în această postură au fost dificili. Soţul ei, dorind să dea o imagine nouă puterii, după modelul J.F. Kennedy, a propulsat-o de mai multe ori în lumina reflectoarelor. Într-un interviu acordat publicaţiei „Point“, aceasta s-a pronunţat în favoarea unui salariu maternal pentru femeile casnice. Observatorii politici ai vremii s-au întrebat dacă în spatele acestei declaraţii nu se află chiar preşedintele, care şi-a trimis soţia într-o misiune politică. Mai mult, Anne-Aymone Giscard d’Estaing călătorise de mai multe ori pentru a-şi reprezenta soţul. Acest rol i-a adus neplăceri întrucât a devenit ţinta atacurilor opoziţiei. Ea a reuşit însă să treacă peste ele şi să pună bazele unei fundaţii caritabile, în 1977, pentru ajutorarea copiilor maltrataţi. > Danielle Mitterrand, fostă militantă socialistă, a devenit soţia lui François Mitterrand în octombrie 1944, după ce l-a cunoscut în timpul Rezistenţei Franceze. Ea a devenit primă- doamnă a Franţei în 1981, dar nu şi-a schimbat caracterul revoltat şi intransigent. În 1986, ea a pus bazele fundaţiei „France Libertés“, prin care a luptat pentru respectarea drepturilor omului şi pentru construirea unei lumi solidare. Asociaţia a susţinut poporul tibetan şi a luptat împotriva apartheidului din Africa de Sud. În campania electorală din 2007, Danielle Mitterrand a susţinut-o pe Ségolčne Royal. > Bernadette Chirac a fost soţia preşedintelui Jacques Chirac, cel care a condus Franţa în perioada 1995-2007. Cei doi s-au cunoscut în facultate, la „Paris Institute of Political Studies“, şi s-au căsătorit pe 16 martie 1956. Din anul 2001, Bernadette a fost lider al organizaţ iei „Piéces Jaunes“, care făcea donaţii pentru copiii din spitalele franceze. Mai mult, ea deţine o funcţie oficială la Corréze şi şi-a ajutat soţul să fie ales în 1995. CONDUCĂTORI Preşedinţii celei de-a V-a Republici Franceze > Charles de Gaulle (1959- 1969); > Georges Pompidou (1969- 1974); > Valéry Giscard d’Estaing (1974-1981); > François Mitterrand (1981- 1995); > Jacques Chirac (1995-2007);