"Doamna de Fier" a Ucrainei, răpusă politic

"Doamna de Fier" a Ucrainei, răpusă politic

Opoziţia fermă faţă de regimul preşedintelui Viktor Ianukovici i-a adus şapte ani de închisoare fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko.

Ex-premierul ucrainean Iulia Timoşenko a fost condamnată, ieri, la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, la finalul unui proces deschis în iunie şi unamim considerat în Occident, dar şi în cercurile liberale de la Kiev, drept o vendetă politică a actualei puteri proruse.

Decizia, care a stârnit un val de critici peste hotare, nu este însă definitivă, putând fi atacată prin recurs.

"În ianuarie 2009, Iulia Timoşenko, în calitate de prim-ministru, şi-a folosit autoritatea şi prerogativele legale în scopuri infracţionale, comiţând acte care îi depăşeau în mod clar drepturile şi autoritatea", a argumentat judecătorul, la pronunţarea verdictului.

Magistratul s-a referit la contractul pe 10 ani semnat de fostul premier pentru importul de gaze naturale din Rusia, considerat de acuzare ca fiind păgubos pentru Ucraina.

Procurorii au susţinut în faţa instanţei că Iulia Timoşenko, în detenţie din august, a avizat atunci contractul fără a avea şi aprobarea restului cabinetului.

Pe lângă cei şapte ani de închisoare, ea a fost condamnată şi la plata a circa 180 de milioane de dolari, suma cu care acuzarea susţine că a prejudiciat statul în urma semnării respectivului contract.

Un trecut tumultuos

Eroina Revoluţiei Portocalii din toamna anului 2008, în tandem cu fostul preşedinte Viktor Iuşcenko, Iulia Timoşenko a avut parte de o ascensiune fulminantă într-o fostă republică sovietică în care bărbaţii erau protagoniştii scenei politice. De altfel, deşi născută în estul prorus al ţării, în oraşul Dnepropetrovsk, ea nu a reuşit în niciun moment al carierei sale politice să se facă placută electoratului din această regiune. În 1996, Iulia Timoşenko a fost aleasă în parlamentul de la Kiev în 1996, cu un număr record de voturi, 92,3 la sută. După doar un an procurorul-general al Ucrainei cerea parlamentului ridicarea imunităţii acesteia sub acuzaţia de contrabandă. Trei ani mai târziu, în calitate de vicepremier în timpul regimului Keonid Kucima, ea a denunţat corupţia din sistemul energetic, pe care a încercat să îl reformeze, fiind la scurt timp înlăturată şi implicată într-un alt proces înscenat. A ispăşit o pedeapsă de o lună de închisoare, o sentinţă care, la fel ca ieri, a fost întâmpinată cu proteste de către simpatizanţii săi.

Discursul său bine croit şi ferm i-au atras acuzaţii de radicalism din partea rivalilor. Poate şi din cauza caracterului puternic, cea numită "Doamna de Fier" a Ucrainei, clasată de revista "Forbes" pe locul trei în topul celor mai puternice femei din lume în 2008, nu a avut un trai politic bun cu fostul său camarad Viktor Iuşcenko. Acesta a demis guvernul condus de Iulia Timoşenko la doar nouă luni după învestirea din ianuarie 2005. Revenită în fruntea guvernului de la Kiev după alegerile parţiale din septembrie 2007, Timoşenko s-a aflat pentru următorii doi ani şi jumătate pe o poziţie antagonică în relaţia cu preşedintele Iuşcenko pe care l-a surclasat mereu la capitolul popularitate. Anul trecut a candidat fără succes la prezidenţiale, înfruntându- l pe actualul lider de la Kiev, Viktor Ianukovici, pe care l-a numit "o calamitate" pentru Ucra ina. Pe acesta îl acuză, de altfel, de orchestrarea procesului al cărui verdict s-a dat ieri. "Ştiţi foarte bine că sentinţa nu este pronunţată de judecătorul Kireev, ci de preşedintele Ianukovici", i-a replicat ea judecătorului. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/0o1HWlEIswg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Oricare va fi verdictul, lupta mea va continua. Această sentinţă, scrisă de Ianukovici, nu va schimba nimic în viaţa sau lupta mea. " IULIA TIMOŞENKO, fost premier ucrainean 180 de milioane de dolari este suma pe care, în urma verdictului de ieri, Iulia Timoşenko trebuie să o plătească sub formă de pagube aduse statului ucrainean

AVERTISMENT

Spre un nou război al gazelor

Verdictul pronunţat ieri ar putea declanşa un nou război al gazelor între Ucraina şi Rusia chiar în această iarnă, a avertizat analistul politic german Alexander Rahr, într-o intervenţie în direct la postul Rossia-24. Previziunea este valabilă în cazul în care puterea de la Kiev reziliază contractul de gaze semnat în 2009 de guvernul Timoşenko, a explicat politologul. El a plecat de la premisa că, în condiţiile în care respectivul contract este temei juridic împotriva fostului premier, actualul regim de la Kiev va căuta să îl anuleze.

"Nici Ianukovici şi echipa sa nu vor scăpa de probleme. De acum încolo, indiferent de capitala în care vor merge, la negocieri va fi prezentă în mod invizibil şi Iulia Timoşenko", a spus expertul german, evocând în acest context problemele pe care le-a avut şi le are în continuare conducerea de la Moscova în legătură cu afacerea Mihail Hodorkovski.

De altfel, premierul rus Vladimir Putin s-a declarat nedumerit de verdictul dat ieri la Kiev, subliniind că Timoşenko nu a semnat niciun contract.

Ne puteți urmări și pe Google News