DNEVNIK: Borisov poate demisiona, dar va încerca să rămână la putere cel puțin până în decembrie

DNEVNIK: Borisov poate demisiona, dar va încerca să rămână la putere cel puțin până în decembrie

Probabilitatea demisiei guvernului bugar este tot mai mare, dar premierul Boiko Borisov va face tot ce este posibil pentru a menține GERB la putere, cel puțin până la sfârșitul anului, dar probabil până în martie 2021, când ar trebui să aibă loc alegeri parlamentare.

Aceasta este prognoza IHS Global Insight privind evoluția crizei în Bulgaria, pe care filiala IHS Markit, una dintre cele mai mari companii de marketing și consultanță din lume, o face pentru clienții săi.

Textul este intitulat „Protestele antiguvernamentale indică un risc tot mai mare de demisie a guvernului și amenințarea cu schimbarea și amânarea deciziilor politice”.

Agenția descrie cine, de ce, împotriva cui și de când protestează și din text rezultă clar că următoarele două săptămâni vor fi decisive pentru protestele împotriva guvernului bulgar și a procurorului general Ivan Geshev. Apoi, avem o serie de evenimente și proceduri care îi permit lui Borisov să promită, precum și în mod real să demisioneze, dar să continue să guverneze cel puțin încă o jumătate de an.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vot, vacanță, buget

IHS se așteaptă la un al cincilea vot consecutiv de neîncredere, care să fie depus de Partidul Socialist Bulgar (BSP) la data de 15 iulie și care, probabil, va fi votat o săptămână mai târziu, dar nu va trece, așa cum s-a mai întâmplat până acum, din cauza sprijinului acordat guvernului de către naționaliștii din coaliția Patrioților Uniți (parteneri în coaliția de guvernământ de la Sofia) și de la Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS).

După aceea, în luna august, parlamentul își suspendă de obicei activitatea, iar potrivit Constituției, demisia se depune în fața deputaților și ei trebuie să o voteze după dezbateri.

Dacă presiunea protestelor se menține și în următoarele săptămâni, este posibil ca în septembrie Borisov să încerce să reducă tensiunile promițând că demisionează, așa cum a mai făcut-o până acum, pentru a preveni o scădere semnificativă a popularității GERB în rândul alegătorilor, se arată în prognoză.

Dar, în același timp, el va face probabil tot posibilul să rămână la putere cel puțin până la sfârșitul lunii octombrie, pentru a depune în parlament bugetul țării pentru 2021 și, probabil, și în noiembrie, pentru a putea fi dezbătut și aprobat de către deputați.

Aceasta înseamnă că, explicând cât este de important acest lucru în perioade de criză, Borisov poate încerca să amâne demisia efectivă cât mai mult, și mai aproape de alegerile la termen, arată IHS.

Potrivit Constituției, după ce deputații aprobă demisia, încep consultările pentru un nou guvern sau o coaliție de guvernare. Dacă GERB nu reușește să obțină suficient sprijin, președintele va înmâna mandatul BSP, următoarea forță parlamentară.

Dacă nici principalul partid de opoziție nu reușește, șeful statului dă mandatul celei de-a treia forțe. Acest „carusel” se poate încheia în câteva zile, dar poate dura săptămâni în șir sau chiar mai mult de o lună.

Aceasta înseamnă că procedura poate fi finalizată de Crăciun. În tot acest timp, Borisov va continua să conducă guvernul demisionar. Numai atunci când partidele sunt de acord că viața acestui parlament este epuizată, acestea vor decide să îl dizolve.

În conformitate cu Constituția, președintele are dreptul să nominalizeze și să numească un prim-ministru și un guvern interimar, care să pregătească alegerile, nu mai târziu de 60 de zile de la dizolvarea parlamentului. IHS atrage atenția și asupra faptului că, în același timp, măsurile pentru așa-numitadistanțarea socială din cauza pandemiei COVID-19 pot reduce probabilitatea alegerilor anticipate în perioada decembrie 2020 - februarie 2021.

Această probabilitate - precum șidisponibilitatea celor nemulțumiți de a protesta - vor scădea în cazul unei creșteri semnificative a noilor cazuri de infecție cu coronavirus la câteva sute în fiecare zi.

Un guvern interimar cu oameni din GERB sau o coaliție cu DPS

Eventuala formare a unui guvern interimar, care să includă „figuri politice cunoscute de la GERB”, va reduce probabilitatea abandonării sau amânării politicilor de până acum, asigurând în schimb continuarea actualului guvern până la alegerile în martie 2021, potrivit IHS.

Agenția plasează un asemenea scenariu în categoria „criterii pentru reducerea riscurilor”. Ca exemplu de decizii anulate de un guvern interimar, textul citează decizia luată cu câteva zile înainte de alegerile din 2017 de suspendare a concesiunii pentru Aeroportul Sofia de către ministrul interimar de atunci Hristo Alexiev.

În actualul conflict foarte serrios cu președintele Rumen Radev, această ipoteză a IHS pentru oamenii de la GERB într-un cabinet interimar pare aproape imposibil de realizat. De asemenea, ea ne îndeamnă să urmărim până unde poate merge GERB pentru a păstra elementele de bază ale guvernării, între demisia guvernului și formarea unuia nou după vot, în care vrea să participe din nou ca cel mai popular partid în iulie 2020.

Conform agenției, un alt scenariu pentru salvarea mandatului acestui parlament până în luna martie este legat de declarațiile GERB pentru formarea unei coaliții cu Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), în numele menținerii stabilității. Astfel se va evita varianta unui cabinet interimar și poate apărea o coaliție de guvernare GERB-DPS, care va duce guvernul la alegeri la termen și va guverna și după acestea, descrie situația IHS.

În luna mai, agenția a prognozat, în baza scandaluri anterioare de corupție și abuz de putere ale unor politicieni bulgari cunoscuți, că vor începe proteste pașnice. În prezent, așteptările sunt - dacă protestele continuă timp de câteva săptămâni – să avem o revocare sau o amânare a unor decizii politice, precum și demisii de miniștri, ceea ce va continua în următoarele șase luni.

Formarea unei noi coaliții de guvernare după alegeri va fi lentă și dificilă, iar numiri noi în guvernul interimar și în administrație duc de obicei la întârzieri și mai mari. IHS se așteaptă ca acest lucru să fie deosebit de vizibil în sectorul energetic, imobiliar, construcții, dezvoltare regională și apărare.

Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR