DNA ridică listele electorale ale candidaţilor din sectoarele 1 şi 4. Sunt suspiciuni de presupuse fapte de falsificare

DNA ridică listele electorale ale candidaţilor din sectoarele 1 şi 4. Sunt suspiciuni de presupuse fapte de falsificare

DNA a ridicat listele electorale ale candidaţilor la primărie din sectoarele 1 şi 4 din cauza suspiciunilor de presupuse fapte de falsificare, comise în cursul acestui an. Actele au fost preluate de la Biroul Electoral Central şi de la birourile electorale din sectoarele vizate.

Miercuri, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au ridicat listele de semnături suspectate de fapte de falsificare de la Biroul Electoral Central şi de la birourile electorale din sectoarelor 1 şi 4. Unul dintre candidaţii vizaţi de acest control este Alexandru Nazare din PNL. Nazare candidează pentru primăria sectorului 1.

Un control iniţiat de DNA a fost executat pe 6 mai, când procurorii Direcţiei Anticorupţie au descins la primăria sectorului 5, de unde au ridicat actele considerate a fi false. Vizat în acest demers a fost Marian Vanghelie, candidatul din partea PDS.

Ne puteți urmări și pe Google News