DNA a descins la Ministerul Agriculturii. O funcționară publică e acuzată că a luat mită de 36 de ori

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus urmărirea unei funcționare publice din cadrul Ministerului Agriculturii, după ce s-a descoperit că aceasta a luat mită de 36 de ori. Suma primită se ridică la zeci de mii de lei.

Procurorii DNA au descins, marți, 13 septembrie 2022, la Ministerul Agriculturii, după ce şefa de serviciu din cadrul Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Fonduri Europene din cadrul instituției a fost prinsă că a luat mită de 36 de ori.

În cazul bugetarei Livia Ciobanu, DNA Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13 septembrie 2022.

Ea ar fi luat mită în formă continuată, iar suma totală pe care a primit-o se ridică la 67.000 de lei, plus un laptop.

Funcționara publică a luat mită zeci de mii de lei

Inculpata din cadrul Ministerului Agriculturii ar fi avizat alocarea de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie: cumpărarea de autovehicule noi, stații de lucru de birou, stații de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile și servicii de voce și date și alte obiecte de birotică.

Suma totală de 67.000 lei ar fi fost pretinsă și primită direct și prin intermediari, banii fiind primiți în numerar și virați într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum și prin mandat poștal on-line după cum urmează: 15.000 de lei în luna ianuarie 2018 și între 1.500 și 3.000 de lei/lunar în perioada mai 2018 – februarie 2021”, se arată în comunicatul emis de DNA.

Ca urmare a dispunerii sub control judiciar, bugetara trebuie să respecte o serie de obligații. Astfel, aceasta nu are voie să părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, nu are voie să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, și nu are voie să își mai presteze munca.

Inculpata a fost înștiințată cu privire la faptul că dacă nu își respectă obligațiile ce îi revin, ea va fi plasată în arest la domiciliu sau va fi arestată preventiv, se mai arată în comunicatul emis de DNA.