După triumful de la Australian Open, tenismenul din Serbia a devenit primul jucător din această ţară câştigător al unui turneu de Grand Slam.
Novak Djokovici a pus ieri capăt visului frumos trăit de Jo-Wilfried Tsonga la Australian Open. Sârbul (20 de ani) a triumfat la turneul de tenis de la Melbourne, învingându-l în finală, în patru seturi, scor 4-6, 6-4, 6-3, 7-6 (7/2), pe francezul de 22 de ani, care a trimis acasă patru capi de serie (Andy Murray, Richard Gasquet, Mikhal Iujnîi şi Rafael Nadal).
Pentru prima oară după aproape trei ani, un turneu Mare Şlem are un alt câştigător decât Roger Federer (Elveţia) sau Rafael Nadal (Spania), care s-au impus în ultimele 11 astfel de competiţii. „Ştiu că publicul ar fi vrut ca Tsonga să câştige, dar nu-i nimic“, a declarat după meci Djokovici, criticat deseori de jucători, dar şi de spectatori pentru faptul că-i ameţeşte înainte de serviciu, fiindcă bate mingea de prea multe ori. Tsonga, în lacrimi
Djokovici, primul sârb câştigător al unui turneu de Mare Şlem, a început meciul puţin crispat şi i-a făcut cadou mai multe puncte francezului. În setul doi, „Nole“ şi-a amintit că este numărul trei mondial şi că are în faţă un adversar fără multă experienţă în astfel de turnee. Djokovici a început să lovească din ce în ce mai puternic, trimiţând mingi lungi şi nedându-i lui Tsonga posibilitatea de veni la fileu. În setul patru, sârbul a cerut intervenţia medicului din cauza unor dureri la o coapsă.
Francezul n-a ştiut însă să profite de problemele adversarului său şi în cele din urmă a cedat setul şi meciul. „După ce am pierdut, a trebuit să strâng din dinţi ca să nu izbucnesc în lacrimi“, a declarat Tsonga, al cărui nume este purtat şi de un dialect vorbit în Africa. „Muhammad Ali al tenisului“ se poate lăuda însă că este singurul jucător care a reuşit să-i ia un set lui Djokovici la Australian Open. Proba feminină de simplu a fost câştigată sâmbătă de rusoaica Maria Şarapova, care s-a impus în finală în faţa sârboaicei Ana Ivanovici, scor 7-5,6-3. CUPA DAVIS Francezii au de unde alege, tricolorii - nu
România, care va întâlni Franţa în primul tur al Grupei Mondiale din Cupa Davis (8-10 februarie, la Sibiu), a avut doar doi tenismeni pe tabloul principal al probei de simplu la Australian Open. Andrei Pavel şi Victor Hănescu, convocaţi pentru întâlnirea cu francezii, au fost eliminaţi în primul tur. În schimb, Franţa a avut 15 jucători, unul ajungând în finală. La dublu, tricolorii vor trimite în teren eternele speranţe Florin Mergea şi Horia Tecău. Franţa va veni, mai mult ca sigur, cu perechea Clement/Llodra, finalistă la Melbourne.