DIVORŢUL, o nouă modă în România. Oraşul unde doar una din două căsătorii rezistă
- Cristina Lica
- 11 iulie 2012, 20:38
În capitala Moldovei, divorţul este la modă. Chiar dacă numărul căsătoriilor este în creştere faţă de anul trecut, doar unul din două mariaje pare să funcţioneze aici.
Autorităţile de la Serviciul de Stare Civilă din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul tot mai mare de divorţuri înregistrat, scrie bzi.ro. Indiferent dacă soţii sunt împreună de-o viaţă sau doar de câţiva ani, rata divorţurilor este în creştere, iar cifrele oficiale arată că doar una din două căsătorii rezistă. "În prima jumătate de an, s-au înregistrat 765 de căsătorii şi 371 de divorţuri, majoritatea dintre ele comunicate prin sentinţele date de instanţă. Doar cinci din cele 65 de solicitări care au fost înaintate Stării Civile pentru consemnarea divorţului au fost retrase, solicitările concretizându-se în 53 de divorţuri", a precizat Marius Bodoga, şeful Direcţiei Locale de Evidenţa Populaţiei. Asta în timp ce numărul căsătoriilor a crescut cu 10 procente faţă de anul trecut, 765 de cupluri punându-şi pirostriile din ianuarie până în iunie. În ceea ce priveşte căsătoriile mixte, bărbaţii preferă basarabencele, în timp ce femeile sunt atrase de mariaje mai exotice, cu pakistanezi, nigerieni sai japonezi.