Mihaela Rădulescu, obsedată de faimă. Trecutul iese la iveală
- Emma Cristescu
- 25 iulie 2023, 18:36
Verișoara primului soț al Mihaelei Rădulescu a vorbit despre divorțul celor doi. Aceasta spune că vedeta era preocupată de celebritate și că l-a ignorat pe fostul partener. Ea nu ar fi venit nici măcar la înmormântare.
Cristina Ioana Dragu, verișoara primară a lui Bogdan, primul soț al Mihaelei Rădulescu, a vorbit despre problemele de sănătate ale acestuia, dar și despre motivele divorțului dintre el și „diva de la Monaco”.
„A debutat anul trecut în 2022 în ianuarie. Noi am crezut că are Covid pentru că zăcea, nu mai mânca. A fost la clinică privată de nenumărate ori dar nu vedeau problema, au aflat că are cancer cu o lună înainte să moară. Slăbise enorm, zăcea. Stăteam eu și sora mea Dana (56 de ani) și aveam grija de el. Atunci ne-am mutat cu el în apartamentul de 4 camere din Drumul Taberei moștenit de la părinți pentru ca avea în permanență nevoie de supraveghere. Am insistat să mergem și la alt medic pentru că starea se înrăutățise, iar ei spuneau în continuare că are pietre la rinichi, îi dădeau medicamente pentru stomac sau de fiere. Într-un final l-a văzut un profesor de la Spitalul Fundeni și acela i-a pus diagnostic de cancer”, a spus aceasta.
L-ar fi înșelat
Aceasta a mai spus că vărul ei a iubit-o foarte mult pe Mihaela Rădulescu, dar că aceasta era preocupată de celebritate și că nu i-a oferit atenția necesară. Verișoara lui Bogdan a declarat că vedeta a fost infidelă și că Bogdan nu a putut trece peste asta.
„Era un bărbat foarte frumos. S-au cunoscut la facultate că și ea a făcut tot efs, dar în timpul căsniciei ea nu a fost fidelă și s-a terminat tot. S-au căsătorit pe 4 decembrie 1988 . Am fost la cununie deși aveam un bebeluș de o luna și jumătate. Petrecerea după cununie au făcut-o acasă. O iubea enorm. Era leșinat după ea. Chiar și după ce s-au despărțit au mai vorbit. Însă după Revoluție, când a devenit mai cunoscută, a renunțat să mai vorbească cu noi. Probabil era mai ocupată..nu știu ce să zic”, a declarat verișoara lui Bogdan Rădulescu.
Mihaela Rădulescu nu a venit la înmormântare
Verișoara primului soț al Mihaelei Rădulescu a mai povestit că aceasta nici măcar nu a venit la înmormântare, chiar dacă a fost invitată.
„Am încercat sa luăm legătura cu ea. Un prieten de-ai lui Bogdan i-a scris, dar nu a răspuns. Nu ne așteptăm să vină, dar măcar un mesaj sau o coroană, mai ales că i-a purtat numele și încă i-l poartă. El a murit pe 30 ianuarie. M-am dus în ziua aceea să mă ocup de toate actele pentru deces. Sora mea s-a ocupat de haine și tot ce era acasă, apoi la restaurant și pentru pachete.
L-am luat din spital pe 31 dimineața. L-am luat din spital, l-am dus la capela iar în prima seara au venit vreo 4 prieteni de ai lui. Apoi, la înmormântare au fost 20 și ceva de persoane, prieteni și o fostă iubită. Pe mama lui am convins-o să vina doar la capelă, dar nu și la înmormântare pentru ca ar fi fost prea dureros pentru ea. Iar la pomană nu a venit absolut nimeni. Am plătit 20 de porții la restaurant și nu a venit nimeni. Asta m-a durut enorm . Eram doar eu cu sora și copiii. Adică 5 persoane. Dar asta este. Ma rog mereu pentru el și plâng. Bogdan a fost un om foarte bun!”, a mai spus aceasta pentru Click.