Distribuitorii de presă cer ajutorul GUVERNULUI. Ce costuri ar trebui să acopere STATUL
- Matei Năstase
- 18 octombrie 2016, 08:49
Distribuitorii de presă cer ajutorul executivului. Ei propun guvernului să emită o ordonanță de urgență care să conțină ”măsuri de susținere a difuzării presei scrise și a distribuției de abonamente”.
Potrivit Paginademedia.ro, distribuitorii de presă cer abonamente subvenționate de Guvern și ajutoare pentru jumătate din benzină și din energia electrică.
Totodată, executivul trebuie să susțină parțial abonamentele ziarelor, care vor fi distribuite către școli, spitale, cămine de bătrâni, biblioteci și penitenciare.
”Subvenţionarea preţului unor abonamente anuale la cotidianele şi săptămânalele centrale şi locale, corespunzător unei cote de 10% din tirajul mediu lunar înregistrat în anul anterior”, spun distribuitorii de presă.
Conform sursei citate, BRAT ar trebui să certifice numărul de abonamente anuale alocat pentru fiecare cotidian și săptămânal.
Vouchere "pentru 50% din cheltuielile cu combustibilul pentru traseele parcurse de autovehicule de la sediul indicat de editurile de presă la depozitele societăţilor comerciale care deţin Reţele de difuzare presă şi, ulterior, la magazinele şi chioşcurile care comercializează presă", mai cer difuzorii, care adaugă că și 50% din cheltuielile cu energia electrică consumată de firmele care dețin Rețelele de difuzare presă la sediul administrativ, depozite, magazine și chioșcuri ar trebui acoperite tot de stat.
Mai multe puteți citi pe paginademedia.ro.