Disperare la o bibliotecă din SUA! Două persoane au fost ucise şi patru spitalizate luni după-amiază după ce un tânăr a deschis focul într-o bibliotecă publică din orăşelul Clovis, în statul New Mexico, sudul SUA.
Agresorul a fost arestat după ce poliţia a înconjurat clădirea. Aceste crime comise într-un astfel de loc public reprezintă o lovitură tragică pentru localitatea de fermieri situată aproape de graniţa cu statul Texas, a declarat primarul din Clovis, David Lansford.
"Este o lovitură grea pentru comunitatea noastră", a spus Lansford într-o conferinţă de presă. "Două persoane şi-au pierdut viaţa. Familiile lor nu le vor mai vedea venind acasă", a adăugat el, conform Agerpres.
Responsabila bibliotecii, Vanessa Aguirre, a spus că era în Biblioteca Publică Clovis-Carter împreună cu fiul său când a intrat un bărbat şi "a început să tragă" în aer, a relatat The Eastern New Mexico News. "Totul s-a întâmplat atât de repede", a mai declarat ea ziarului.
Site-ul acestui ziar local a arătat imagini cu poliţişti înarmaţi apropiindu-se de bibliotecă, în timp ce un tânăr era luat de acolo de un poliţist şi o femeie care părea rănită era transportată într-o ambulanţă.
Şeful poliţiei, Douglas Ford, a declarat la conferinţa de presă că tânărul era suspectul. El nu a comunicat numele sau vârsta atacatorului prezumtiv, dar a spus că acesta s-a predat când poliţiştii au ajuns la faţa locului.
Ford nu a comunicat nici detalii despre victime, în afară de a spune că cele două persoane care au murit erau femei. Răniţii sunt două femei şi doi bărbaţi, a mai declarat Ford. El nu a spus ce vârstă au.
Potrivit Eastern New Mexico News, poliţia a înconjurat clădirea bibliotecii mai mult de o oră.
Clovis, cu o populaţie de aproximativ 40.000 de locuitori, este situat la 306 km est de Albuquerque. Aici se află baza forţelor aeriene americane Cannon Air Force Base.