STUDIU DE CAZ. Mii de hunedoreni trebuie să meargă zeci de kilometri ca să ajungă la un medic de familie. Există însă şi sate în care omul sfinţeşte locul şi totul e pus la punct.
Peste 2.000 de hunedoreni nu au acces la servicii medicale de bază. Conform datelor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, nu mai există medici de familie în cel puţin şase comune: Bătrâna, Bunila, Cerbăl şi Lelese (situate în Ţinutul Pădurenilor - Munţii Poiana Ruscă), Cârjiţi - pe zona deluroasă dintre Deva şi Hunedoara, şi Bulzeştii de Sus, în nordul judeţului, în Apuseni. În total, în aceste comune mai trăiesc 2.643 de oameni. Toate s-au depopulat masiv, mai ales după Revoluţie.
Din 1998, de când s-a introdus sistemul medicilor de familie, aceştia au rămas fără servicii medicale, deoarece pentru medici a devenit nerentabil să ră- mâ nă acolo. Prin urmare, locuitorii comunelor respective au fost ne voiţi să se înscrie pe listele medicilor din oraşele apropiate. Aşa se face că, de exemplu, un bolnav din comuna Bătrâna are de străbătut 70 de kilometri ca să ajungă la doctor în Deva. Cei din Cerbăl au de mers „doar“ 20-40 de kilometri până la cabinetul doctorului din Hunedoara.
La solicitarea EVZ, specialişti ai CJAS Hunedoara au făcut un calcul al „subvenţiei“ pe care instituţia ar putea s-o acorde unui medic care ar dori să-şi deschidă un cabinet într-o comună izolată din judeţ: 2.100 de lei pe lună. Calculul ţine cont de un număr mediu de 400 de pacienţi, de sporurile acordate pentru zone izolate şi de un punctaj la care se ajunge în funcţie de structura de vârstă a pacienţilor.
Reprezentanţii instituţiei spun că, în plus, un medic de familie mai poate realiza şi alte venituri, de exemplu din consultaţiile propriu- zise. Chiar dacă venitul pe cabinet ar ajunge la 3.000 de lei, banii ar fi insuficienţi, pentru că intervin cheltuielile.
De exemplu, niciunui medic nu-i este permis să activeze fără o asistentă, al cărei salariu lunar minim ar fi în jur de 1.200 de lei. Pentru materialele sanitare (feşe, seringi, spirt etc.) se cheltuiesc în jur de 800 de lei lunar.
Transportul din oraşul în care locuieşte medicul şi comuna în care şi-ar desfăşura activitatea ar costa, de asemenea, în jur de 300-400 de lei lunar (într- o comună precum Cerbălul, de exemplu, doar naveta din mu nicipiul Hunedoara, situat la 22 de kilometri, cu maşina, ar costa 427 de lei.) Iar dacă medicul ar face vizite la domiciliu în satele co munei, măcar o dată pe săp tămână, ar trebui să mai plătească în jur de 200 de lei pentru benzină.
Fără a mai pune la socoteală faptul că doar 10 kilometri din totalul drumurilor din exemplul dat sunt asfaltaţi, ceea ce ar atrage cheltuieli cu întreţinerea maşinii, medicului care ar lucra „la ţară“ nu i-ar mai rămâne în buzunar decât 400-500 de lei pe lună. Şi nu s-a luat în calcul chiria pentru spaţiul ocupat de cabinet. TENTATIVE
ÎN ZADAR
Prima de 2.000 de euro, insuficientă Pe timpul guvernării Năstase, Ministerul Sănătăţii a încercat să-i stimuleze pe medicii de familie să-şi deschidă cabinete la ţară, oferind 2.000 de euro primă de instalare. Era insuficient. „Niciun medic nu s-a lăsat înşelat de acea bonificaţie de 2.000 de euro. Condiţiile de lucru erau la fel de grele şi-n urmă cu opt ani.
Apoi, distanţele ce ar fi trebuit parcurse pe drumuri greu practicabile. În plus, depopularea accentuată a satelor de munte a făcut ca medicii de familie să nu fie deloc tentaţi de idee. Iar acum avem două mari probleme: numărul mic de pacienţi la sate şi numărul mic de medici de familie. Acum 10 ani, în judeţ existau 274 de astfel de medici, acum mai suntem 234.
Foarte puţini absolvenţi de medicină se îndreaptă spre această specializare pentru că este slab retribuită chiar şi la oraşe, aşa că nu mai are rost să ne mirăm de ce, în asemenea condiţii, doctorii nici nu vor să audă de mers în Valea Jiului, în Ţinutul Pădurenilor sau în alte zone rurale montane“, spune Ana-Aurelia Chiş, preşedintele filialei Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie - filiala judeţeană Hunedoara. Chişadaugă faptul că, pentru moment, singura soluţie pentru a se acorda asistenţă medicală în satele de munte ar fi organizarea de caravane medicale cu medici şi asistente care să ducă cu ei şi câte o minifarmacie.
EXEMPLU
Comunitatea se implică Cei peste 2.000 de locuitori ai comunei Orăştioara de Sus au parte de medic de familie, de dispensar modern şi de farmacie. Doctorul Corneliu Fulga a venit ca medic de dispensar în comună prin 1981. L-a cunoscut şi l-a îndrăgit mai toată lumea.
Prin 1994, când a auzit că Banca Mondială oferea bani pentru dispensare moderne, a dus mun că de convingere. Rând pe rând, primarul, şefii spitalului din Orăştie şi cei de la judeţs-au lăsat convinşi. S-a făcut un proiect, s-a făcut lobby, iar comuna a primit 380.000 de lei pentru investiţie.
Vechiul dispensar a fost lăsat liber şi ocupat, ani mai târziu, de o farmacie. Noul dispensar cuprinde sală de aşteptare, cabinet de consultaţii, sală de tratamente, vestiar şi toalete. La etaj, se află locuinţa medicului, un apartament cu două camere şi cu o suprafaţă totală de aproape 100 de metri pătraţi. Clădirea are apă caldă şi căldură datorită unei centrale pe lemne.
În plus, din punct de vedere medical este dotată cu toate cele necesare. „Am peste 1.900 de pacienţi înscrişi pe liste şi-mi pot vedea liniştit de treabă. Mă ocup de pacienţii mei, şi totul e în regulă. Sunt mulţi pacienţi, dar şi cheltuielile sunt mari. Lucrez cu două asistente sau, de exemplu, pentru perioada de iarnă am nevoie de 5 peridoace de lemne, pe care tot eu le plătesc, pentru că nu se poate consulta în frig. Dar, la final de lună, rămân cu un venit suficient pentru felul în care sunt eu mulţumit să trăiesc“, spune doctorul Fulga.
El explică de ce medicii tineri nu mai sunt atraşi de ideea de a merge la sat: din cauza sistemului actual. „După 11 ani de facultate şi stagiatură, timp în care studentul sau rezidentul e ţinut de părinţi, credeţi că-i mai vine lui să se facă medic de familie undeva la ţară? În privinţa banilor, lucrurile ar putea fi rezolvate simplu: să se facă o singură casă de asigurări de sănătate, judecătorii, cadrele militare ş.a.m.d. să nu mai fie trataţi preferenţial, iar de bugetul asi gură rilor de sănătate să nu se mai atingă nimeni, ca până acum“, spune medicul.
Să plătească şi primarii Preşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara, Mircea Artean, este şi el medic de familie. Artean crede că numărul mic de pacienţi şi condiţiile de izolare în care ar trebui să lucreze îi împiedică pe medici să se stabilească la ţară, mai ales pe cei tineri. „Singura soluţie ar fi ca primăriile comunelor respective să ofere şi ele o sumă de bani medicului, în schimbul unor servicii de specialitate suplimentare. Altă soluţie de ieşire din acest impas nu cred că există, la modul în care este acum structurat sistemul“.
Răspunsul vine sec din partea primarului comunei Cerbăl, Miron Ticula: „Noi suntem susţinuţi cu bani de consiliul judeţean. Sursele proprii de venit ale primăriei nu ne-ar ajunge nici măcar să plătim salariile personalului instituţiei pe două luni dintr-un an. Cred că doar un protocol clar încheiat între MAI şi Ministerul Sănătăţii ar putea stabili condiţii pentru medicii de familie astfel încât aceştia să fie motivaţi să profeseze în localităţile izolate din mediul rural“.
500 de oameni din Cerbăl sunt trataţi de o pensionară
Moaşa Tincuţa, o femeie de aproape 60 de ani, se îngrijeşte, fără să fie retribuită, de sănătatea a peste 500 de suflete din comuna hunedoreană Cerbăl. Aici n-a mai ajuns un doctor de mai bine de 10 ani.
Asta pentru că, între timp, populaţia comunei a scăzut de trei ori, iar sistemul de punctaj nu oferă destui bani unui medic de familie. „Am tot încercat să aduc un doctor, măcar de două ori pe lună. I-am fi pus la dispoziţie gratuit un spaţiu, pe care l-am fi utilat noi, primăria, cu toate cele necesare. A intervenit însă problema transportului, iar atunci nu aveam decât un Aro care mai mult nu mergea. Acum avem maşină, iar dacă un doctor ar vrea să vină, chiar şi o dată pe lună, pentru un tur al întregii comune, i-am asigura şi transportul“, spune Miron Ticula, primarul comunei.
Spaţiul la care se referă primarul a fost cândva un dispensar medical modern, cu sală de aşteptare, sală de tratament, cabinet de consultaţii, izolator, toalete, plus o încăpere în care urma să fie o sală de naşteri. Acum, spaţiul e folosit ca depozit. Spitalul din Hunedoara şi-a luat aparatura donată cu mai bine de 20 de ani în urmă. Viaţa la munte Tincuţa Ştefăniţă mai are puţin şi împlineşte 60 de ani. De la 23 de ani se îngrijeşte de sănătatea localnicilor. „Era luna octombrie 1970. Am găsit o casă mică şi goală. M-a podidit plânsul. Până să primesc un pat de la spital, am dormit la o familie din sat. După vreo 15 ani s-au făcut blocul şi dispensarul. Apoi am primit şi o şaretă cu care mergeam prin sate. Într-o iarnă, am întâlnit pe drum un lup. Am crezut că-i câine şi i-am spus «cuţu, cuţu, fii cuminte!». Altă dată, m-am trezit cu ursul în faţă. Nici nu mai ştiu de câte ori a trebuit să stau zile-n şir în vreun sat pentru că venise ninsoare şi nu puteam ajunge acasă“, povesteşte Tincuţa Ştefăniţă, „Moaşa“, cum îi spune toată lumea.
În 2004, „Moaşa“ a ieşit la pensie. „Schimbase“ mai bine de 20 de medici în tot acest timp. „Doar doi au stat mai mult. Doctorul Joldişa stat şapte ani, şi doctorul Tat a stat şase. Ceilalţi, când vedeau cât e de mers, în ce condiţii, abia apucau să scape de Cerbăl. Nu e uşor să vii, să faci zeci de kilometri într-o comună de munte, iar seara, când termini treaba şi te întorci în reşedinţa de comună, să constaţi că nu mai ai un autobuz cu care să ajungi la Hunedoara“.
Cu toate că a ieşit la pensie, localnicii sunt obişnuiţi să apeleze la ea. Acum nu-i mai pot cere să-i viziteze acasă, la kilometri întregi (distanţă care include cel puţin o vale şi patru urcuşuri grele, dusî ntors). Vin însă la ea ba pentru o injecţie, ba pentru un sfat, ba pentru o explicaţie referitoare la modul în care să-şi ia medicamentele.
CITIŢI ŞI:
DEZBATERILE EVZ:
CAMPANIILE EVZ: