Dispariția misterioasă a unui mare antrenor român. Gest fără precedent în istorie

Emeric Ienei (83 de ani) a intrat de mult timp în galeria marilor antrenori români, alături de Mircea Lucescu, Ștefan Kovaci și Anghel Iordănescu.

Un patrulater al tehnicienilor care au reușit performanțe fără seamăn. Nu numai pe plan intern, ci și extern (cazul lui Lucescu și Kovaci).

Ienei va rămâne unic pentru că a condus Steaua - 1986 la câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Apoi, în 1990 a devenit antrenorul care a calificat în premieră naționala României în optimile Campionatului Mondial. Se întâmpla în Italia. Orădeanul se mai mândrește cu o mare realizare. În 2000, ca selecționer, a dus reprezentativa „tricoloră” în sferturile de finală ale Europeanului din Belgia și Olanda. A fost singura dată când România a ieșit din grupe la un turneu final continental.

De Emeric Ienei se leagă și un episod misterios, de neînțeles, petrecut la Mondialul din Italia. Selecționerul calificase România la turneul final după o pauză de 20 de ani. La debut, naționala a câștigat întâlnirea cu reprezentativa U.R.S.S.-ului, scor 2-0. A urmat înfrângerea cu naționala Camerunului (scor 1-2) și egalul cu Argentina (1-1). În optimile de finală România avea în față o națională ce părea accesibilă: Irlanda. „Verzii” ajunseseră în această fază fără să câștige vreun meci în grupă, acolo unde remizaseră de trei ori: 1-1 cu Anglia, 0-0 cu Egipt și 1-1 cu Olanda. Meciul România - Irlanda s-a jucat la Genova, la data de 25 iunie.

Însă, cu câteva zile înaintea celei mai importante partide din istoria de până atunci a naționalei, Emeric Ienei a luat o decizie uluitoare. Selecționerul a lăsat echipa și a venit în țară! Motivele sunt neclare și după 30 de ani. Au existat două variante. Prima susținea că antrenorul plecase din Italia pentru a fi alături de fiica sa care se pregătea pentru admiterea la liceu.

Dacă această teorie avea puțină susținere logică, deși decizia lui Ienei nu putea fi totuși justificată, cea de-a doua friza ridicolul: Antrenorul ar fi venit la București pentru a aduce un set de mingi! Fapt este că tehnicianul a apărut într-o zi în studiourile Televiziunii Române, iar suporterii au rămas interziși, pentru că-l știau în Italia.

Deznodământul se cunoaște și face parte din istoria fotbalului românesc și irlandez. „Tricolorii” au jucat fără prea multă convingere timp de 120 de minute și au pierdut la loviturile de departajare, scor 4-5, după ce Daniel Timofte a ratat execuția. Astfel au ajuns oamenii lui Jackie Charlton în „sferturi”, acolo unde au cedat cu Italia (0-1).

„Dezertarea” lui Ienei, fapt fără precedent în istoria turneelor finale, a părut cu atât mai mult de neînțeles cu cât la echipă era deranj total. Jucătorii erau mulțumiți de calificarea în „optimi” și se gândeau mai mult la viitorul lor. Impresarii roiau prin hotel și atmosfera devenise una de bazar în tentativa de-a pune la punct transferuri în Vest.