Dispariția avionului Malaysia Airlines. Aria de căutare a aeronavei a fost MODIFICATĂ
- Ana-Maria Adamoae
- 28 martie 2014, 08:11
Autoritățile din Australia au anunțat, în această dimineață, că au modificat aria de căutare a rămășițelor aeronavei Boeing 777 dispărută în mod misterios la începutul lunii martie.
Astfel, zona de căutare a fost deplasată cu aproximativ 1.100 de kilometri nord-est față de locul iniţial de survol.
"Noile informaţii de care dispunem se bazează pe o analiză continuă a datelor înregistrate de radar între Marea Chinei de Sud şi Strâmtoarea Malacca, înainte de pierderea contactului cu radarul. Datele arată că avionul zbura mai repede decât am estimat noi anterior, ceea ce explică un consum mai mare de carburant şi o reducere a distanţei posibile parcurse spre sud, în Oceanul Indian"", au explicat reprezentanții Autorității australiane pentru siguranţă maritimă, care coordonează operaţiunile de căutare.
Noua zonă de căutări se întinde pe o suprafaţă de 319.000 de kilomentri pătraţi, la aproximativ 1.850 de kilometri vest de Perth (vestul Australiei).
"Este vorba de pista cea mai credibilă cu privire la posibila localizare a fragmentelor. Subliniem că traiectoria potenţială a avionului a fost posibil clarificată mai bine, datorită analizelor realizate de echipa de anchetă internaţională", au declarat reprezentanții Agenţiei australiene pentru securitatea transporturilor, precizând sateliţii Australiei vor fi repoziționați.
În prezent, zece avioane din șase state și cinci nave chineze și una australiană participă la operațiunile de căutare, ce au fost reluate în această dimineață după ce ieri condițiile meteo nefavorabile au determinat suspendarea operațiunilor. CITIȚI ȘI:
- Avionul Malaysia Airlines. Căutările au fost suspendate, din nou, din cauza vremii. Cutia neagră mai emite semnal numai 9 zile
- Dispariția avionului Malaysia Airlines. Tatăl unuia dintre pasageri a dat în judecată Boeing și Malaysia Airlines
- Turiștii chinezi evită să mai vizite Malaysia după dispariția zborului MH370
- Enigma dispariţiei avionului cu 239 de oameni la bord. Teroriştii sau piloţii au prăbuşit aeronava în Ocean
- Dispariția avionului Malaysia Airlines. Cum a fost localizată aeronava Boeing 777
- Secretul avionului din Malaezia: Cine este FEMEIA MISTERIOASĂ care l-a sunat pe căpitan? / VIDEO
- Concluzia anchetatorilor: Avionul Malaysia Airlines a căzut în Oceanul Indian
- Dispariția avionului Malaysia Airlines: "Ceea ce s-a întâmplat e un act voluntar al cuiva din cabina de pilotaj"
- Avionul DISPĂRUT: Franța a transmis NOI IMAGINI prin satelit cu posibile rămășițe ale aparatului