Au mai rămas puține zile până când la Timișoara va începe cel mai mare festival de muzică retro organizat vreodată în România. Legendele muzicii anilor ’80-’90 vor urca, în perioada 31 mai- 2 iunie, pe scena impresionantă pregătită pe stadionul Dan Păltinișanu.
CC Catch, Sandra, Sabrina, Thomas Anders (Modern Talking) sau SNAP sunt doar câțiva dintre artiștii care vin în România la începutul verii. Au rămas mai puțin de 10.000 de abonamente disponibile pentru ediția din 2019 a festivalului Diskoteka. Însă, în spatele așteptatului eveniment stau și câteva secrete, pe care organizatorii nu le-au dezvăluit până recent.
Aritștii, plătiți în avans din octombrie
În faza de negocieri și semnări ale contractelor, au fost artiști care s-au îndoit că în Romania se organizează un eveniment de o asemenea amploare. Managementul Diskoteka a decis în acel moment, în luna octombrie mai exact, să achite onorariile integral tuturor trupelor și artiștilor. Un alt detaliu mai puțin cunoscut este că primul loc unde ar fi trebuit să se desfășoare Diskoteka a fost Iași, însă exista o suprapunere cu vizita Papei. S-a făcut un salt din est către vest într-o singura zi. Pentru Diskoteka Festival au fost mobilizați sute de bodyguarzi care pe lângă forțele MAI vor veghea festivalul. Organizatorii au fost nevoiți să angajeze 6 bucătari din străînătate pentru a satisface preferințele vedetelor.Fară să vrea să dea nume, managementul Diskoteka lasă de înțeles că au fost artiști care au impus să nu se întâlnească cu colegi de breaslă în ziua în care vor susține recitalul. Din acest motiv s-a ajuns, în faza proiectului, programul să fie făcut și în funcție de cererile de acest fel.
Surpriza momentului: Urcă și artiști români pe scena Diskoteka
În luna mai, managementul Diskoteka a luat legatura cu o cunoscută firmă de decorațiuni interioare, pentru a aranja fiecare cameră pe placul vedetelor.Nu vor lipsi nici trupele româneşti care au făcut furori în anii '90-2000. În următoarele zile echipa Diskoteka urmează să anunțe trupele pe care a reușit să le reunească pentru festival. Pe stadionul "Dan Păltinişanu" vor exista cinci scene şi spectatorii vor avea show-uri de dimineaţa până seara.