Disidenții din PSD liber la campanie electorală la congresul PSD
- Mihai Şoica
- 10 martie 2018, 15:46
Purtătorul de cuvânt al PSD susține că acuzațiile aduse de Nicolae Bănicioiu sau Ecaterina Andronescu sunt simple fabulații și că un congres PSD se derulează după un anumit tipic.
Potrivit lui Adrian Dobre, tot timpul la un congres există două faye pentru discursuri. "Prima dată vorbes liderii importanţi şi există şi a doua parte, unde discursurile se pot ține. Tot timpul a existat o primă parte, mi se pare firesc să fie așa. Lumea este în sală. În cel mai scurt timp lumea se întoarce în sală şi cine vrea să spună un punct de vedere, sau să își facă campanie este liber să o facă. Este o falsă temă că nu pot vorbi înainte de vot. Congresele PSD se derulează după un tipic. Şi colegii care sunt acum pe funcții au fost aleși pe baza aceluiași procedeu. Ştim demult cum se va derula congresul. Colegii au observatori la cabinele de vot, totul este un procedeu transparent”, a spus Dobre.