Anamaria Prodan și-a invitat copilul la podcastul pe care îl găzduiește. Fiul lui Laurențiu Reghecampf a fost întrebat inclusiv despre despărțirea părinților lui.
Copilul impresarei și al antrenorului față-n față cu mama lui la un podcast
Impresara Ana-Maria Prodan l-a adus în studioul podcastului său pe nimeni altul decât fiul pe care îl are cu Laurențiu Reghecampf. Una dintre întrebările adresate băiatului a fost cea legată de experiența traumatizantă prin care a trecut din cauza divorțului său. ”Ce simte un copil când vede ca între părinții lui e ură?!”, a întrebat impresara, în lacrimi.
Răspunsul copilului a fost unul pe măsură. ”Logic ca e greu, adică e o întrebare … te simți singur, abandonat”, i-a spus copilul mamei sale. Ana Maria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au despărțit în anul 2022. Atunci, antrenorul a anunțat că a introdus acțiunea de divorț. La acel moment s-a aflat și faptul că el avea o relație cu o altă femeie care ulterior i-a dăruit doi copii. Între timp și Ana-Maria Prodan și-a refăcut viața.
Impresara se pregătește de nuntă
În acest moment are o relație cu boxerul Ronald Gavril. Iar potrivit ultimei postări de pe contul impresarei este posibil să se pregătească de nuntă. Nu de alta, dar se pare că lucrurile între cei doi au devenit extrem de serioase. Astfel încât este posibil ca impresara să se recăsătorească pentru a treia oară. Cert este că deocamdată nu a fost finalizată acțiunea de divorț cu privire la Laurențiu Reghecampf.
Deși o primă instanță a stabilit că cei doi sunt divorțați, ambii au făcut apel. Se pare că partajul este marea problemă în această despărțire. Mai ales că între cei doi soți au existat tot felul de acuzații de furt și chiar dosare penale. Ultimul scandal din acest registru a fost legat de o barcă, despre care antrenorul a spus că impresara a vrut să o vândă fără știrea lui.