Discuție critică pentru România. Ce a discutat Dăncilă cu Hans Klemm

Discuție critică pentru România. Ce a discutat Dăncilă cu Hans Klemm

Premierul Viorica Dăncilă a avut, luni, o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureși, Hans Klemm.

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit luni pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm. Cu ocazia întrevederii, premierul român şi ambasadorul SUA au remarcat menţinerea şi aprofundarea dinamicii pozitive a Parteneriatului Strategic bilateral. Totodată, a fost evidenţiată importanţa dialogului bilateral la nivel înalt, mai ales în contextul convorbirii recente între prim-ministrul României şi vicepreşedintele SUA. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat angajamentul ferm al întregului Executiv şi al său personal pentru extinderea şi aprofundarea în continuare a cooperării România-SUA. Înaltul demnitar român a reiterat susţinerea fermă de către ţara noastră a unei relaţii transatlantice robuste, ca premisă esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii. În context, a subliniat oportunitatea reprezentată de exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru promovarea unei agende pozitive în relaţia transatlantică, bazată pe dialog şi consens”, informează Guvernul într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, cele două părţi au subliniat importanţa colaborării România-SUA în planul securităţii, cu anvergură regională, iar premierul Viorica Dăncilă a evidenţiat contribuţia României la efortul aliat de repartizare echilibrată a costurilor în domeniul apărării, prin menţinerea unui nivel crescut al alocărilor bugetare în acest scop pentru anul 2019 şi continuarea programului de înzestrare a Forţelor Armate române.

„Ambasadorul Hans Klemm a apreciat acţiunile desfăşurate sub egida Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene care vizează combaterea antisemitismului şi păstrarea memoriei Holocaustului, mulţumind prim-ministrului Viorica Dăncilă pentru evenimentul organizat la Bruxelles (7 februarie 2019) şi pentru pregătirea conferinţei de la Bucureşti, din această săptămână”, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News