Bagheta dirijorului Christian Badea a fermecat auditoriul prezent la reprezentaţiile Operei din Sydney
Spectacolul operei "Die Tote Stadt" de Erich Wolfgang Korngold, o producţie de amploare cinematografică în regia lui Bruce Beresford şi sub bagheta dirijorului român Christian Badea, preşedinte al Fundaţiei Române Pentru Excelenţă în Muzică (FREM), a repurtat un succes răsunător la Opera din Sydney. O orchestră în mişcare, în inedita viziune regizorală a lui Beresford, de trei ori câştigător al Oscarului, şi o performanţă ireproşabilă sub conducerea dirijorului român. "Baletul şi orchestra Operei au fost absolut extraordinari sub bagheta lui Christian Badea. Sunetul coardelor a fost somptuos, punctat de câteva solo-uri excelente şi o interpretare ireproşabilă a suflătorilor", scria publicaţia australiană "Limelight Magazine". Măiestria dirijorală a lui Christian Badea a fost remarcată şi de cotidianul "Sydney Morning Herald", care aprecia că maestrul "a dirijat cu un sens al liniei romantice plin de siguranţă, un gest emfatic şi cu flexibilitate expresivă", considerându- l "unul dintre cei mai căutaţi dirijori din lume la ora actuală". Colaborarea dintre Christian Badea şi Opera din Sydney se va intensifica în următorii trei ani cu multe proiecte de colaborare, printre care operele "Elektra" de Richard Strauss şi "Othello" de Giuseppe Verdi. Christian Badea se reîntoarce în ţară în noiembrie pentru a susţine concerte la Ateneu, cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, şi pentru a-şi continua activitatea la FREM.