Adunarea Generală a Academiei Române a decis, ieri, prin vot secret, alegerea doctorului habilitat Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie a Universității de Stat din Moldova, în calitate de membru de onoare al Academiei Române. Timp de 35 de ani de activitate științifică, Gheorghe Cojocaru s-a afirmat ca un specialist de primă importanță în istoria națională și universală, dar și în cea a relațiilor internaționale contemporane. A publicat peste 170 de studii deosebit de valoroase în context românesc.
Savant cu merite deosebite în studierea „moldovenismului” și totalitarismului bolșevic în spațiul de la Est de Prut
Noul membru de onoare al Academiei Române din Chișinău este un istoric contemporanist, doctor habilitat, conferenţiar cercetător și analist politic. A contribuit în mod esențial la studierea unor chestiuni privind instituirea și activitatea primului organ legislativ al Basarabiei – Sfatul Țării; procesul neunivoc de integrare a Basarabiei în componența României; originile, evoluția și formele de manifestare a „moldovenismului” și totalitarismului bolșevic în spațiul de la Est de Prut, în secolul al XX-lea, conform unui comunicat al Institutului de Istorie din Chișinău.
Cercetările lui Gheorghe Cojocaru se axează, în special, pe studierea mișcării naționale de la sfârșitul anilor ´80 ai secolului al XX-lea, proclamarea independenței statului de peste Prut și accederea în comunitatea mondială. Un loc distinct în cercetările sale îl ocupă problema Basarabiei în relațiile internaționale din anii ´20 ai secolului trecut și Tratatul Basarabiei în contextul relațiilor României cu Marile Puteri.
A explicat dintr-o perspectivă originală formarea, evoluția și dispariția URSS
Istoricii susțin că Gheorghe Cojocaru a explicat dintr-o perspectivă originală formarea, evoluția și dispariția URSS. A analizat temeinic, în baza surselor istorice, destinul RSS Moldovenești în anii stalinismului postbelic și „dezghețului” lui N. S. Hrușciov. Din anul 2023, dr. hab. Gheorghe Cojocaru este și membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova (AȘM).
A efectuat multiple stagii de cercetare și documentare în Arhivele de Stat din România (București), la Baia-Mare, Cluj, Sibiu, Brașov, Franța (Arhiva Diplomatică-Courneuve și Arhiva Militară-Vincennes din Paris), Marea Britanie (arhivele din Londra), Arhiva Diplomatică și Arhiva de Istorie și Politică a Federației Ruse (Moscova), Austria (Viena), arhivele din Ucraina (Kiev) ș.a.
Deține premiul „A. D. Xenopol” al Academiei Române pentru anul 2014, pentru lucrarea „Dezgheţul” lui N. Hruşciov şi problema Basarabiei”. În 2019, i-a fost acordat Premiul Fundației Culturale „Magazin Istoric”, pentru cea mai bună carte de istorie apărută în anul 2018 – „Disputa sovieto-română de la Viena: 27 martie – 2 aprilie 1924” (Chișinău, Editura „Litera”, 2018), în cadrul ediției a 27-a a Simpozionului de Istorie si Civilizație Bancară „Cristian Popisteanu”, de către Banca Națională Română.
A fost decorat cu Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2010) și Medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM (2018).