Directorul agenţiei Mediafax a demisionat

Directorul agenţiei Mediafax a demisionat

Cristian Dimitriu, directorul editorial al Mediafax, una din cele mai importante agenţii de presă din România, şi-a anunţat demisia pe Facebook, unde explică succint şi motivele din spatele gestului său.

Jurnalistul Cristian Dimitriu, cel care din 2011 a ocupat funcţia de director editorial al celei mai bune agenţii de ştiri din România, precizează într-o postare pe pagina sa de Facebook că a demisionat pentru că viziunea sa asupra viitorului agenţiei şi în privinţa modului în care se conduce un business de media nu mai corespunde cu cea a patronului (Adrian Sârbu, n. red.). "Nu mai corespunde de mai mult timp, dar am muncit şi am sperat. Însă regula este că patronul deţine business-ul şi cel care nu mai e de acord pleacă. Cu inima grea, dar pleacă. Orice aş face în viitor voi fi legat sufleteşte de Mediafax, la fel ca mulţi foşti şi actuali colegi. Cred în presa făcută temeinic, cu seriozitate, pasiune şi talent. Fără parti-pris-uri politice sau de orice altă natură”, precizează Dimitriu.