Directorii de teatre, luaţi la „puricat“

Astăzi se anunţă rezultatele evaluării activităţii directorilor de teatre naţionale aflaţi în subordinea Ministerului Culturii.

Mai mulţi directori de teatre naţionale din ţară stau cu „sabia lui Damocles“ deasupra capului, aşteptând cu nerăbdare rezultatele oficiale ale evaluării făcute de Comisia de evaluare a Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC), care vor fi anunţate astăzi.

Ei şi-au prezentat, ieri şi alaltăieri, noile proiecte de management în faţa comisiei de „cerberi“ a Ministerului Culturii, care le cântăreşte activitatea de până acum şi proiectele pe care vor să le desfăşoare în continuare. Printre cei mai vizaţi se află regizorul Cristian Hadjiculea, directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“, din Iaşi, sau Cristian Ioan, omologul lui de la Târgu- Mureş. Acesta din urmă este pregătit să conteste public decizia de azi, în cazul în care, aşa cum se profilează, verdictul comisiei îi va fi negativ.

O expertă independentă, în comisie

Comisia de evaluatori, numită de ministrul Adrian Iorgulescu printr-un ordin personal, a fost formată din criticii de teatru Miruna Runcan şi Magdalena Boiangiu, regizorul Cornel Todea, Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca“, din Sibiu, şi Carmen Croitoru. Surprinde prezenţa acestui ultim nume: persoană foarte contestată de membrii breslei, Carmen Croitoru a fost „îmbrăţişată“ de Ministerul Culturii şi mai ales de secretarul de stat Demeter Andras Istvan, fiind selecţionată în fel de fel de „comitete şi comiţii“ ale MCC, în noua sa calitate de „expert independent“. De exemplu, ea este coautoarea, alături de Demeter, a recentelor norme de aplicare a noii Legi a instituţiilor de spectacol, 353/2007, deja foarte contestate de membrii breslei.

Contactat de EVZ, Demeter Andras Istvan a declarat: „Am ales-o din mai multe variante. Pe cine am ales, asta este opţiunea noastră. Ministrul a numit-o, prin ordin ministerial“. Contactat telefonic, Cristian Hadjiculea a declarat pentru EVZ: „Mi s-au pus întrebări, cărora eu le-am răspuns. Atmosfera a fost una civilizată. Aştept cu calm verdictul de mâine (azi - n.r.)“. Cum câte un membru al comisiei trebuie să viziteze şi personal instituţia evaluată, la Iaşi a mers pentru acest lucru însăşi Carmen Croitoru (Constantin Chiriac s-a deplasat la Tg.- Mureş, iar la Teatrul Maghiar din Cluj - Miruna Runcan).

Regizorul Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, ne-a spus: „A fost evaluată perioada septembrie 2006-septembrie 2007, dar în cazul teatrului nostru sper să se ia în calcul succesele înregistrate din septembrie încoace: aderarea la Uniunea Teatrelor din Europa, premiile UNITER, montarea aici a câtorva spectacole importante - «Unchiul Vanea» şi «Gianni Schicchi» -, turneele făcute, apropierea de finisare a Sălii Studio“.

Un alt director care s-a perindat pe la comisie a fost Mircea Cornişteanu, de la Teatrul de la Craiova.

ABSENŢĂ  

Caramitru, scutit

Surprinde absenţa de pe listă a lui Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Contactat telefonic, acesta ne-a spus: „Nu ne-a convocat nimeni nicăieri, nici nu ştiam că se întâmplă aşa ceva. Direcţia actuală are un nou contract pe trei ani, şi am impresia că la noi evaluarea a fost după doi ani, acum un an, dar pe alt sistem“. Contactaţi telefonic, membrii comisiei au refuzat să comenteze absenţa lui Caramitru, pasând răspunderea la MCC, şi s-au abţinut de la declaraţii până în momentul anunţării votului.