Directori de agenţii îşi ascund salariul

Directori de agenţii îşi ascund salariul

Reprezentanţii mai multor agenţii aflate în subordinea Guvernului nu şi-au trecut salariul în declaraţiile de avere, deşi, potrivit legii ANI, bugetarii sunt obligaţi să îşi declare veniturile.

Printre agenţiile în cadrul cărora se încalcă legea se numără şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Directorii şi vicepreşedinţii instituţiilor menţionate au scris în declaraţia de avere că salariul lor este confidenţial. Mai mult, unii dintre aceştia au trecut, la rubrica venituri, trimiteri la articole din Codul Muncii referitoare la canfidenţialitatea salariului.

Deşi, potrivit legii, bugetarii sunt obligaţi să îşi declare veniturile, reprezentanţi de la Agenţia Naţională de Integritatea, au declarat, pentru RTV, că "Legea nu prevede sancţiuni pentru cei care la rubrica venituri scriu conform fişei fiscale sau confidenţial". 

Ne puteți urmări și pe Google News