Diplomat iranian, demis după un scandal sexual în Brazilia unde a fost la un pas de a fi linșat
- Paul Ciocoiu
- 25 mai 2012, 17:24
Un diplomat iranian a fost concediat după finalizarea unei anchete privind implicarea sa într-un scandal sexual în Brazilia, a anunțat diplomaţia de la Teheran.
“La sfârşitul unei anchete privind presupuse infracţiuni comise de angajatul Ambasadei Republicii Islamice Iran în Brazilia s-a dovedit că purtarea acestuia contravine regulamentului administrativ şi conduitei profesionale şi islamice”, menţionează documentul oficial, preluat de AFP.
Din acest motiv, diplomatul a fost demis de la Ministerul de Externe, precizează sursa citată.
Respectivul diplomat a fost rechemat din Brazilia în timpul anchetei.
Potrivit mass-media braziliene, iranianul a fost acuzat că la jumătatea lunii trecute ar fi manifestat un comportament neadecvat faţă de patru fete de vârste cuprinse între 5 şi 15 ani, la piscina unui club de lux din Brasilia.
Bărbatul a fost arestat după ce părinţii au depus plângeri, însă poliţia braziliană a fost nevoită să-l elibereze în baza Convenţiei de la Viena, care îi protejează pe diplomaţi.
Potrivit presei locale, familiile fetiţelor au vrut să-l lişeze pe diplomat, care a fost salvat de personalul care asigura paza clubului.
Ambasada Iranului la Brasilia a afirmat că a fost vorba “doar de o neînţelegere cauzată de diferenţe de comportament”.