Evenimentul Zilei > Social > Dioxina irlandeză a ajuns în pizza, în sandviciuri sau în sosurile din carne
Dioxina irlandeză a ajuns în pizza, în sandviciuri sau în sosurile din carne

Dioxina irlandeză a ajuns în pizza, în sandviciuri sau în sosurile din carne

După ce românii au simţit deja gustul "piperat" al dioxinei din mititei, din salam şi din carnea tocată, autorităţile au anunţat că toată carnea provenită din Irlanda va fi scoasă de pe piaţă şi distrusă.

„Toată carnea de porc importată din Irlanda în perioada 1 septembrie-6 decembrie, precum şi produsele care conţin peste 20% carne şi grăsime de porc «irlandez» trebuie retrase de pe piaţă şi distruse în condiţii de siguranţă“, a precizat, ieri, Radu Roatiş, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Deşi admit că „otrava“ ar fi ajuns în cantităţi mici şi în pizza, în sandviciuri sau în sosurile din carne, reprezentanţii ANSVSA susţin că nu este obligatoriu ca acestea să fie „eliminate“ de pe rafturile magazinelor. Motivul: „produsele alimentare compuse“, ca şi cele care au în componenţă porc şi grăsimi de provenienţă irlandeză conţin dioxină într-un procent total mai mic de 20% şi nu pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Potrivit datelor furnizate de autorităţile române, în ceea ce priveşte carnea de vită provenită din Irlanda sau Marea Britanie, oficialii din aceste state vor furniza informaţii suplimentare, prin sistemul de alertă, în cazul unei posibile contaminări.

Carnea de porc ar putea rămâne în vitrină

Reprezentanţii ANSVSA au ţinut să precizeze că au notificat Asociaţia Română a Cărnii (ARC) pentru a opri într-un timp cât mai scurt comercializarea produselor infectate. În acest moment însă, alte aproape 100 de tone de carne infectată cu dioxină mai pot fi găsite încă pe rafturile magazinelor din ţară.

Potrivit lui Sorin Minea, preşedintele ARC, vânzările la carnea de porc au început deja să scadă, deşi ne aflăm în preajma Sărbătorilor, şi se preconizează că, în perioada următoare, acestea se vor reduce cu până la 30%.

„Referitor la cele 99 de tone de carne infectată cu dioxină, care nu au fost sechestrate încă, e posibil să fie deja consumate“, a mai spus Minea. Asta în contextul în care în România se consumă peste 1.500 de tone de carne pe zi.

O contramăsură pentru protejarea consumatorului a fost luată deja în calcul. „Producătorii români de carne de porc cer ca în magazine să fie afişată ţara din care provine carnea, astfel încât consumatorul să ştie ce cumpără“, a precizat Stanca Tudor, directorul executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: