Dinescu, în conducerea ziarului „Cotidianul“

Dinescu, în conducerea ziarului „Cotidianul“

Consiliul editorial al ziarului „Cotidianul“, anunţat oficial ieri, a adus un nume nou în componenţă.

Scriitorul Mircea Dinescu a întrat în consiliul de conducere, iar jurnalistul Liviu Mihaiu nu se mai regăseşte în noua formulă. Pe lângă Mircea Dinescu, din board fac parte Emil Hurezeanu (care a demisionat din poziţia de director editorial al „României libere“), Adrian Ursu, Robert Turcescu şi Doru Buşcu. Turcescu era până în prezent director editorial al „Cotidianului“. Poziţia lui a fost preluată de Doru Buşcu.

Schimbare de ultimă oră

Propunerea pentru Mircea Dinescu a apărut în ultimele zile, iar Liviu Mihaiu, deşi era aproape sigur în board, nu a mai intrat în consiliu. „Liviu Mihaiu este vedeta postului de radio Guerrilla, are emisiune la TVR şi este şi în redacţia «Academiei Caţavencu »“, a explicat Doru Buşcu.

Totodată, după şapte luni ca director editorial, Robert Turcescu rămâne în boardul de conducere, iar poziţia lui îi revine lui Doru Buşcu. „Înţelegerea din mai anul trecut a fost să-mi asum poziţia de director editorial un an, cât ar fi durat, practic, campania de relansare a ziarului. Obiectivele au fost atinse“, a spus Turcescu. „Dincolo de asta, formula de board e mai convenabilă şi îmi lasă mai mult timp pentru TV şi proiectele de la Realitatea TV, mai ales că este an electoral şi voi avea mult de lucru“, a continuat el.

Doru Buşcu precizează că aceast consiliu editorial va func- ţiona ca o structură consultativă, nu ca un for ierarhic superior redacţiei ziarului. „Vin la ziar de câte ori e nevoie. Există un moment al zilei când consiliul se reuneşte, direct sau prin telefon“, explică Buşcu.

Consiliul contribuie la elaborarea strategiilor editoriale ale ziarului. Ziariştii din board vor scrie şi articole de opinie în paginile ziarului şi, totodată, vor fi vectori de imagine prin apariţ iile la televiziune.

Ne puteți urmări și pe Google News