Dinastia Coppola

„Evenimentul zilei“ îţi aduce filme de Oscar, în fiecare miercuri. Pe 16 ianuarie, veţi primi pe DVD „Rătăciţi printre cuvinte“, film premiat cu o statuetă.

Sofia Coppola, fiica celebrului Francis Coppola, a realizat filmul „Rătăciţi printre cuvinte“, fiind prima americancă nominalizată pentru regie la Oscar. Aventura cinematografică a Sofiei Coppola a început la nici un an, pe platourile de filmare ale „Naşului“. Dar cariera sa actoricească avea să fie greu sancţionată, succesul aducându-i-l postura de regizoare. În 2003 a devenit prima americancă nominalizată pentru regie la Oscar, pentru filmul „Rătăciţi printre cuvinte“, care va fi distribuit miercuri împreună cu „Evenimentul Zilei“. Tot atunci Sofia Coppola a devenit şi a treia femeie din istoria celebrelor premii care a primit acest semn de apreciere din partea Academiei Americane de Film.

Prima întâlnire a Sofiei Coppola cu camerele de filmare s-a petrecut în „Naşul“, unde „a jucat“ rolul băiatului în scena botezului. De atunci, tatăl său a mai distribuit-o şi în alte filme ale sale: deşi nu figurează pe generic, în 1974 a apărut în „Naşul: Partea II“; în 1983, în „The Outsiders“ şi „Rumble Fish“ („Golanii“); în 1984, în „The Cotton Club“; în 1986, în „Peggie Sue Got Married“ („Peggie Sue se mărită“); în 1990, în „Naşul: Partea III“, în rolul lui Mary Corleone. În 1983 şi 1984 a folosit numele de scenă „Domino“, care i s-a părut mai interesant decât Sofia. A mai colaborat şi cu alţi regizori, dintre care cei mai cunoscuţ i sunt Tim Burton („Frankenweenie“, 1984) şi George Lucas (în „Stars Wars Episodul 1 - Ameninţarea fantomei“, 1999). Dar, deşi a mai jucat în câteva filme, inclusiv în cel al fratelui său Romano, „CQ“ (2001), cariera sa actoricească a fost grav afectată de apariţia în partea a treia a „Naşului“.

Înlocuitoarea Winonei Ryder

Când s-a apucat de ultima parte a sagăi familiei Corleone, Francis Ford Coppola a vrut să o distribuie pe Winona Ryder în rolul fiicei lui Michael Corleone. Ryder nu a putut însă participa la această aventură pentru că a optat pentru „Edward Scissorhands“ al lui Tim Burton. Iar performanţa Sofiei Coppola în rolul lui Mary Corleone a fost criticată aspru şi „încununată“ cu Zmeura de Aur pentru „cel mai prost nou star“. Sofia a declarat că nu a fost deloc afectată de critici pentru că nu şi-a dorit niciodată să fie actriţă.

După două scurtmetraje, Sofia a ecranizat romanul lui Jeffrey Eugenides, „The Virgin Suicides“, în care a cooptat-o pe fosta sa colegă de platou din „Peggy Sue se mărită“, Kathleen Turner.

Pregăteşte opera „Manon Lescaut“

Dar marea sa realizare a fost „Lost in Translation“. Prea rar Academia de Film a remarcat femeile-regizor, iar Sofia Coppola, la 32 de ani şi cu abia al doilea film al său, a fost a treia femeie nominalizată la Oscar şi prima de origine americană. Celelalte două nominalizate la premiile Academiei Americane de Film fuseseră italianca Lina Wertmüller (1975) şi neozeelandeza Jane Campion (1993).

Niciuna dintre ele nu a şi plecat cu statueta pentru regie acasă. Dar Sofia, cu Oscarul său pentru scenariu, a făcut din Coppola a doua familie care are deţinători ai marelui premiu în trei generaţii, după ce tatăl şi bunicul său, Carmine Coppola, luaseră prestigioasa statuetă. Cealaltă familie este familia Huston, cu Anjelica Huston, John Huston şi Walter Huston.

După „Lost in Translation“, Coppola a făcut „Marie Antoinette“, care a câştigat Oscarul pentru costume şi a fost nominalizat la Cannes pentru Palme D’Or. Se pare că Sofia nu are la orizont în acest moment niciun alt proiect cinematografic.

În schimb, se apucă de operă. Opera franceză Montpellier a încheiat cu ea un contract să monteze „Manon Lescaut“ de Puccini pentru sezonul 2009- 2010. Din distribuţie va face parte şi Robert Alagna.

VIAŢĂ AMOROASĂ

Despre bărbaţi

Sofia Coppola are 37 de ani şi s-a născut la New York. Este fata lui Francis Ford Coppola, verişoara lui Nicolas Cage şi a lui Joseph Schwartzman, sora lui Roman Coppola, nepoata Taliei Shire, mătuşa Giei Coppola, fosta soţie a lui Spike Jonze, prietena lui Zoe Cassavetes şi, pentru o vreme, iubita lui Quentin Tarantino. Înainte de Tarantino, aventurile sale romantice i-au mai inclus pe Keanu Reeves şi Anthony Kiedis, solistul de la Red Hot Chili Peppers. Pe 28 noiembrie 2006 a devenit mamă. Tatăl fetiţei sale, botezată Romy în onoarea fratelui său, este Thomas Mars, din grupul rock Phoenix.