FC Viitorul a umilit-o pe Dinamo, în prima etapă a Ligii I, scor 5-0. Ultrașii oaspeților au întrerupt meciul
Dinamo a început catastrofal noul sezon al Ligii I. Echipa din Ștefan cel Mare a pierdut, luni, la FC Viitorul scor 0-5, în prima rundă campionatului. Gazdele au deschis scorul prin Gabi Iancu, în minutul 9, și s-au dezlănțuit în repriza a doua. George Ganea (48) și Andreas Calcan (66) și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor, apoi ultrașii dinamoviștilor și-au dat în petic. Trei fani au rupt gardul de protecție și au intrat în teren. Forțele de ordine au intervenit pentru a calma spiritele și meciul a fost întrerupt 20 de minute.
După reluarea jocului, umilința a continuat pentru „câini”. Gabi Iancu a realizat „dubla”, în minutul 69 și Eric de Oliveira a stabilit scorul final în minutul 70.