Dinamo, lovită de Săpăligă

Campioana n-a reuşit să câştige aseară, la revenirea lui Gigi Mulţescu pe banca tehnică, remizând cu Farul, echipă pregătită de Ion Marin.

Gigi Mulţescu a avut parte de o revenire nefericită aseară, la Dinamo, echipa „câinilor roşii“ pierzând două puncte acasă cu codaşa Farul, formaţie pregătită de fostul tehnician al „roş- albilor“, Ion Marin. Dinamoviştii au jucat, pentru prima oară în acest sezon, într-o formulă cu trei atacanţi, dar prestaţia echipei a fost la fel de ştearsă ca şi în precedentele partide. În urma acestui rezultat, „roş-albii“ îşi periclitează chiar şi locul şase în clasament. Constănţenii au rămas neînvinşi în sezonul de primăvară, reuşind să obţină 5 puncte în trei meciuri.

> Jocul liniar al dinamoviştilor în prima repriză i-a scos din sărite pe suporterii „câinilor“. La pauză, în timp ce echipele se retrăgeau la vestiare, fanii au înconjurat tunelul care duce spre cabine şi i-au apostrofat pe jucători: „Lobi, bate-i la vestiare“ şi „Nea Marine, las-o mai uşor!“ au fost scandările dedicate de suporteri portarului naţionalei şi, respectiv, antrenorului oaspeţilor, fostul fotbalist dinamovist Ion Marin.

> Jandarmii au venit la meci cu garoafe în loc de bastoane. La pauză, forţele de ordine au împărţit cu dărnicie garoafe roşii ziaristelor şi spectatoarelor de la tribuna a II-a.

> Cornel Dinu a urmărit partida din cabina situată în apropiere de masa presei. Suporterii de la tribuna a II-a l-au luat în dese rânduri la rost pe administratorul-delegat al clubului. „Nea Cornele, jucăm şi noi ceva?“ şi „Procuroare, când începe meciul?“, i-au strigat oamenii nemulţumiţi, în repriza secundă, celui care supervizează activitatea tehnicienilor de la Dinamo.

> Farul a fost condusă de pe bancă de Ion Marin, cel care, în 1991, a fost secundul lui Gigi Mulţescu la Dinamo.

> Conducerea dinamovistă a anunţat că Gigi Mulţescu va fi păstrat şi dacă nu îndeplineşte obiectivul, calificarea în Cupa UEFA, în cazul în care echipa va dezvolta un joc spectaculos. „Nu-l dăm afară pe Mulţescu la vară decât dacă vine Mircea Lucescu“, au afirmat conducătorii „roş-albilor“. „Il Luce“ e însă dorit din nou la Galatasaray. Răzvan Lucescu nu mai este luat în calcul ca o soluţie la banca tehnică a dinamoviştilor.

> Constănţenii au adunat aseară 11 meciuri consecutive fără victorie în Bucureşti. „Marinarii“ au câştigat ultima oară în Capitală pe 21 august 2005, 1-0 cu Dinamo (gol Dinu Todoran în minutul 72). LIGA I DINAMO - FARUL . . . . . . . . . . 0-0 DINAMO: Lobonţ 7 - Galliquio 4, Moţi 6, Izvoranu 5 (46, Pekarici 4), Pulhac 5 - Ad. Cristea 6, Robotan 5, C. Munteanu 5 (65, Miranda 4) - Dănciulescu 5, Fl. Bratu 6, Zicu 5 (46, Torje 4). Antrenor: Gigi Mulţescu FARUL: Vlas 7 - Farmache 6, I. Barbu 7, Şchiopu 7, Maxim 6 (88, M. Nae) - Băcilă 5, Fl. Pătraşcu 5, Todoran 7, Voiculeţ 6 - Gerlem 6 (73, E. Nanu 5), Chico 6 (62, Gosici 5). Antrenor: Ion Marin Stadion: „Dinamo“; Spectatori: 6.000; Arbitri: L. Dan 7 - N. Megheşan 7, Ed. Crângaşu 7 LIGA I

URZICENI - UNIV. CRAIOVA . . . 2-2

Marcatori: Mara (15), Onofraş (21) / Baird (38), Wobay (53)

UNIREA: Stelea 5 - Balint 5, Galamaz 5, D. Munteanu 5, Bordeanu 4 - Mara 6, Burns 5 (61, Cr. Constantin 5), Pădureţu 5 (76, Bilaşco), C. Petre 5 (51, Şt. Apostol 5) - Dănălache 5, Onofraş 5. Antrenor: Dan Petrescu UNIV. CRAIOVA: Bornescu 5 - Bărboianu 6, D. Stoica 6, Mitchell 6, Rose 6 - Dilevski 6, Prepeliţă 6 (80, Găman) - Wobay 7, Dina 4 (33, C. Tănasă 7), A. Ionescu 6 - Baird 7 (72, Luţu 5). Antrenor: Nicolo Napoli Stadion: „Tineretului“, Urziceni; Spectatori: 2.000; Arbitri: A. Bogaciu 7 - N. Marodin 8, S. Gheorghe 7 LIGA I

UTA - OŢELUL . . . . . . . . . . . . . . . 0-1

Marcator: E. Jula (44 - penalty) UTA: D. Tudor 5 - I. Bălan 5, Chiţa 5, Amoreirinha 5, Mihuţ 4 - Hidişan 4 (76, Opriţa), Mărginean 5, Pedro Oliveira 4 (60, R. Iacob 4), Fl. Dan 4 (64, Edson 4) - Bălţoi 4, Zaharia 4. Antrenor: Marin Barbu OŢELUL: Kolev 8 - Nogo 6, Jelev 7, Silviu Ilie 6 - Giurgiu 7, Costin 7, Iorga 6, Viglianti 7, Deac 6 (90, Cojoc) - E. Jula 7, D. Stan 6 (82, Labukas). Antrenor: Petre Grigoraş Stadion: „Francisc Neumann“, Arad; Spectatori: 2.000; Arbitri: M. Drăgănescu 7 - Ad. Vidan 7, R. Ghinduleac 6

LIGA I

POLI IAŞI - CEAHLĂUL . . . . . . . . 1-0 Marcator: Bâlbă (45) IAŞI: Brăneţ 6 - Homei 4, Cr. Munteanu 6, Onuţ 5, Pechik 5 - Milea 5, Sfârlea 6, A. Cristea 5, Bersnjak 5 - R. Miclea 5 (79, Paruolo), Bâlbă 6 (63, Buta 5). Antrenor: Ionuţ Popa CEAHLĂUL: G. Savu 4 - Nohai 6, Forminte 5, Pecha 4, Barba 4 (62, Fabron 5) Bădescu 4 (46, I. Matei 4), Omoduemuke 5, M. Croitoru 5, Cristocea 5 - Evora 5, Cernoch (54, Doicaru). Antrenor: Viorel Hizo Stadion: „Emil Alexandrescu“; Spectatori: 3.000; Arbitri: V. Berbecaru 6 - M. Nagy 6, G. Szabo 6 LIGA I

FC VASLUI - „U“ CLUJ. . . . . . . . 0-0

FC VASLUI: Hăisan 7 - Buhuş 5 (46, P. Jovanovici 6), Andronic 6, Mardare 6, I. Apostol 4 (74, R. Neagu) - N’Doye 5, S. Frunză 6, Ljubinkovici 6, Bălace 5 - M. Matei 5 (46, Bukvici 4), Temwanjera 5. Antrenor: Dorinel Munteanu „U“ CLUJ: Merlier 8 - S. Rădoi 5, Bilica 6, Şoltuz 4, Unguruşan 5 - Budean 5 (89, B. Dolha), Baiano 5, Bundea 6, A. Savu 6 - Goga 6 (90Σ2, M. Jovanovici), N. Jovanovici 5 (77, Cl. Răducanu). Antrenor: Alpar Meszaros Stadion: „Municipal“; Spectatori: 4.000; Arbitri: A. Ioniţă 4 - D. Roşu 5, I. Radu 6.

LIGA I

PANDURII - STEAUA. . . . . . . . . . 0-1 Marcator: Ov. Petre (64)

PANDURII: Mingote 6 - Popete 6, Rus 5, Chibulcutean 5, Djapka 6 - Orac 5, Fl. Stângă 5 (83, Arrieta), Vancea 5 (69, Păcurar 5), Vasilache 7 - I. Iordache 6, Al. Piţurcă 5 (76, Stromajer). Antrenor: Eugen Neagoe

STEAUA: Zapata 6 - Golanski 6, D. Goian 6, Ghionea 6 (65, Pleşan 5), Emeghara 5 - Nicoliţă 4 (51, Habibou 6), Rădoi 6, Ov. Petre 7, Mendoza 5 - „Pepe“ Moreno 5, Dayro Moreno 5 (88, Surdu). Antrenor: Marius Lăcătuş

Stadion: „Municipal“, Târgu Jiu; Spectatori: 12.000; Arbitri: S. Colţescu 6 - Z. Szekely 7, I. Onicaş 7