Dinamo a vândut 7.500 de bilete pentru derby-ul cu Steaua

Interes maxim în rândul suporterilor dinamovişti pentru derby-ul etapei, Dinamo-Steaua. Până astăzi, la ora 16.00, s-au vândut 7.500 de bilete din cele 12.000 puse în vânzare, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

În aceste condiţii, conducerea clubului Dinamo a decis să prelungească programul caselor de bilete până la ora 20.00, atât joi, cât şi vineri, şi se aşteaptă ca derby-ul programat sâmbătă să se dispute cu casa închisă.

Fanii "roş-albaştri" vor fi şi ei prezenţi pe stadionul Dinamo, în număr mult mai mic. Galeria organizată a echipei se va prezenta la cu un grup alcătuit din 676 de suporteri, anunţă site-ul oficial al grupării din Ghencea.