Din perspectiva BNR inflația de bază se va menține în jurul valorii de 3,5 la sută

Sursă: EVZ

Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat:

„La finalul orizontului de prognoză comparând 5% rata anuală efectivă în luna iulie cu estimarea de 5,6% rată anuală în decembrie, înțelegem că partea cea mai consistentă a creșterii prețurilor este în spate, s-a produs deja.

Analizând structura inflației, respectiv contribuția prețurilor din cadrul fiecărei categorii principale de bunuri și servicii la evoluția indicelui agregat al prețurilor de consum, observăm că în prezent o parte importantă a prețurilor din economie nu este influențată deloc sau este doar foarte puțin afectată de conduita politicii monetară a băncii centrale. Se remarcă în această privință în special prețurile administrate și cele care au fost până foarte recent incluse în această categorie iar ulterior au trecut printr-un proces de liberalizare. În strânsă legătură cu această caracteristică, se evidențiază caracterul probabil predominant tranzitoriu al amplificării recente a inflației, pentru că circa jumătate din creșterea recentă a indicelui prețurilor de consum s-a făcut pe seama saltului prețurilor la energie în urma liberalizării acestora.

Componenta asupra căreia instrumentele băncii centrale acționează cu succes dar evident cu o întârziere dată de specificul mecanismului de transmisie a politicii monetare este CORE2 ajustat. Estimăm că dinamica acesteia se va încadra în culoarul țintei de inflație la finalul orizontului de prognoză. Așadar vedem o creștere anuală a inflației CORE2 ajustat de până la 3,5% în acest an și anul viitor.

Din perspectiva conduitei politicii monetare, în condițiile de incertitudine foarte ridicată cu privire la efectele și durata șocului pandemic inițial, a fost necesară o reacție promptă dar totodată prudentă și graduală. De asemenea, complexitatea implicațiilor evoluției pandemice a reclamat utilizarea cât mai largă a instrumentarului de măsuri. Prin aceasta vreau să subliniez că dobânda de politică monetară este un instrument important dar nu este singurul din arsenalul nostru. Așadar, atunci când vorbim de o întărire graduală a politicii monetare, nu este neapărat vorba de creșterea dobânzii de referință. Totodată, în contextul în care economiile și sistemele financiare sunt puternic interconectate iar informațiile și fluxurile de capital circulă cu rapiditate, nu putem face abstracțiile de condițiile existente pe piețele internaționale și de conduita politicii monetare a principalelor bănci centrale din economiile dezvoltate și în special de abordarea Băncii Centrale Europene.

Trebuie să evităm riscul de a restrânge condițiile monetare prea devreme și a provoca astfel o frânare timpurie a recuperării economice, inclusiv în contextul în care este de așteptat ca și politica fiscală să-și reducă în viitor caracterul stimulativ ca urmare a necesității de consolidare și diminuare a deficitului bugetar. Dincolo de obiectivul nostru principal de a menține stabilitatea prețurilor, cel mai important lucru la care trebuie să fim atenți este să nu împingem economia înapoi în declin. Din contră, trebuie să ne străduim să menținem condițiile pentru o recuperare durabilă”.