Dimitrie Stoica este unul dintre cei 18 cetățeni acuzați de infracțiuni pe rețelele de socializare. Românul a mințit că a fost victimă în timpul revoltelor anti-imigranţi din Marea Britanie.
Dimitrie Stoica, arestat în Marea Britanie pentru că a mințit
Dimitrie Stoica, domiciliat in Derby, East Midlands, a urcat un videoclip pe social media în care spunea că este urmărit în timpul revoltelor anti-imigraţie din Marea Britanie, iar justiţia a hotărât că a fost o încercare deliberată de a „stârni ura rasială”.
Stoica a spus în fața judecătorilor de la Tribunalul South Derbyshire că acel video a fost o doar „o glumă” sperând să câștige vizualizări.
Românul a urcat video, miercuri, la ora 22:00. În clip se aude cum o persoană îl întreba de ce aleargă, iar el i-a răspuns: „Fug, frate, pentru că aleargă unii după mine. Vin! Toată lumea să se întoarcă”.
Desi în Derby nu au existat probleme de acest fel, românul a sugerat că-i urmărit de protestatari violenți si că se teme pentru viata lui. După acest filmuleț, românul s-a trezit cu Politia din Derbyshire la ușă.
Ce spune procuroarea din Marea Britanie
Procurorul a precizat că „acuzatul a încercat să stârnească ura rasială, sugerând că era urmărit”. De asemenea, „acuzatul a fost abordat ulterior de poliţişti, pe stradă. Aceştia l-au întrebat dacă a fost vizat sau dacă a fost urmărit. El a răspuns: Nu, mă duc acasă”, a mai arătat procurorul Seema Mistry.
Dimitrie Stoica, interogat în arest, a recunoscut că nu dorea altceva decât „să câştige mai mulţi adepţi pe social media”. Românul a mai declarat că „a vrut să fie doar o glumă”.
Dimitrie Stoica trebuie să plătească și o amendă
Dimitrie Stoica a realizat videoclipul în Normanton, o suburbie a oraşului Derby, unde există minorităţi. În noaptea în care clipul a fost difuzat, nu au existat nicio problemă în acea zonă. Dimitrie Stoica a recunoscut că a fost totul o minciună după ce a fost arestat. Iar acum mai are de plătit o amendă de 154 de lire sterline.
Andrew Cash, avocatul românului, a spus în apărarea clientului că Stoica a venit în Reagtul Unit în 2016, iar soţia sa doar ce a născut al treilea copil. În prezent se așteaptă o decizie cu privire la statutul său de imigrant, iar până atunci nu mai are voie să lucreze, scrie telegraph.co.uk.