Turma păştea liniştită. Copilul îşi luase gândul de la ea. Cerceta cerul albastru pe care nişte nori se luaseră la întrecere. Nu se uita pe unde calcă. Atunci s-a produs nenorocirea. N-a observat cuibul cu puişori, ascuns printre ierburile înalte. Piciorul său a strivit trupurile mici.

De atunci, Dimitrie nu şi-a mai încălţat acel picior. L-a lăsat gol, prin zloată şi glod, prin frig şi arşiţă. Ca să-l pedepsească pentru crima comisă. Sfântul copil cu un picior gol... Dimitrie se născuse la începutul secolului al XIII-lea, într-un sătuc sărac din sudul Dunării, numit Basarabi. Fusese de mic trimis la muncă, să pască oile. La scurt timp de la episodul cu puişorii striviţi, Dimitrie s-a lipit de o comunitate călugărească, pe lângă râul Lom. După o perioadă de ucenicie, s-a făcut pustnic şi s-a retras într-o peşteră aproape de râu. A trăit toată viaţa în tihna rugăciunii din inimă, fierbinţi, cu lacrimi. Cunoscând ziua în care va muri, s-a aşezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, şi şi-a dat duhul împăcat. Trei secole au trecut. Lumea îl uitase pe pustnicul desculţ. O inundaţie a umflat Lomul atât de mult, încât apele au ajuns la trupul rămas nestricat al lui Dimitrie, l-au smuls dintre lespezi, şi l-au îngropat în noroi. După o altă sută de ani, Sfântul a apărut în visul unei fetiţe demonizate. I-a poruncit să vină împreună cu părinţii la malul râului, pentru a se tămădui. Aceştia au săpat în locul indicat în vis şi au descoperit trupul întreg, bine-mirositor şi strălucind de lumina harului. Fetiţa s-a vindecat pe loc. Moaştele lui Dimitrie au fost aduse cu multă cinste în satul său, Basarabi. Vindecările şi alte minuni săvârşite au atras atenţia Domnitorului Ungro-Vlahiei, care a vrut să ducă trupul lui Dimitrie la biserica Curţii Domneşti din Bucureşti. Însă boii care trăgeau carul cu moaştele lui Dimitrie s-au oprit lângă o fântână şi n-au vrut să meargă mai departe. Înţelegând că e un semn, trimişii Domnitorului au decis să înhame doi junci neînvăţaţi cu jugul, ca să vadă încotro vrea Sfântul să meargă. Juncii s-au întors în Basarabi. Prin urmare, lui Dimitrie i s-a ridicat aici o biserică unde au fost puse moaştele, care n-au încetat să facă minuni. Spre sfârşitul războiului ruso-turc (1774), trupele ruseşti, conduse de generalul Piotr Saltikov au ajuns la Basarabi. Pentru a evita o profanare din partea otomanilor, generalul a poruncit ca moaştele să fie duse în Rusia. Când cortegiul a trecut prin Bucureşti, un anume Hagi Dimitrie, creştin evlavios şi prieten al lui Psaltikov, i-a cerut acestuia să lase moaştele la Bucureşti spre mângâierea românilor. Generalul a fost de acord şi a păstrat pentru ruşi doar o mână a Sfântului, pe care a trimis-o la marea lavră Pecerska de la Kiev. Trupul lui Dimitrie a fost depus în biserica mitropoliei. Atât războiul cât şi epidemia de ciumă, care făcea ravagii, au încetat la scurt timp. Evlavia bucureştenilor faţă de Sfântul Dimitrie n-a mai cunoscut margini. Cum minunile sale nu s-au oprit aici, el a fost numit ocrotitorul Bucureştilor. În fiecare an, pe 27 octombrie, mulţimi de oameni vin să-l prăznuiască, vreme de trei zile pe Dimitrie cel Nou din Basarabi. Sfântul copil cu un picior gol.