Guvernarea de la Chişinău a fost pusă la încercare în cazul importurilor de cereale din Ucraina. Pe de o parte, Kievul ameninţă că va interzice toate livrările de mărfuri din Republica Moldova în Ucraina, dacă autoritățile de la Chișinău vor opri temporar importurile de cereale ucrainene, așa cum a decis Comisia Europeană în cazul a cinci țări din UE.
De cealaltă parte, fermierii moldoveni au anunţat proteste, dacă Guvernul nu va lua această hotărâre săptămâna curentă.
Ultimatumul fermierilor moldoveni
Asociația Forța Fermierilor a solicitat urgentarea luării deciziei privind alinierea la Decizia Comisiei Europene din 2 mai 2023 privind restricționarea temporară a importurilor din Ucraina a grâului, porumbului, floarei soarelui și rapiței pentru 5 țări din Europa de Est. Fermierii au ameninţat cu proteste dacă revendicarea nu le va fi satisfăcută săptămâna curentă.
Asociaţia susţine majoritatea fermierilor mici și mijlocii din Republica Moldova se află în pragul falimentului, cauza principală fiind prăbușirea prețurilor la materia primă agricolă sub presiunea producției ieftine din Ucraina.
„Din estimările noastre, în perioada respectivă pierderile agricultorilor de la diferența de prețuri la comercializarea grâului, porumbului, florii-soarelui și rapiței au constituit cel puțin 2 MILIARDE LEI. În prezent prețul unui kg de grâu a coborât la 2,8 lei per kg, pe când prețul de cost este circa 5 lei pentru un kilogram. Cea mai dramatică diminuare a prețurilor se atestă la floarea soarelui – minus 3,5-4 lei per kg. Acum producția se vinde sub 7 lei per kg , având prețul de cost al unui kilogram aproximativ 10 lei. Care ar fi soarta majorității agricultorilor, dacă în următoarele două luni în țara în urma invaziei producției din Ucraina nu vor fi spații necesare pentru depozitarea producției agricole din recolta nou, iar prețurile la materia primă vor continua căderea liberă? Răspunsul este evident. Insolvabilitatea fermierilor, dispariție a miilor locuri de muncă, accelerarea exodului și distrugerea definitivă a satelor ! Acest rezultat nicidecum nu ajută Ucrainei și va genera doar tulburări sociale și politice, care ar influența scăderea semnificativă a nivelul de susținere a vectorului european în rândurile populației”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Forţa Fermierilor.
Ministrul moldovean al agriculturii încearcă să convingă ucrainenii
La 6 mai, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a discutat la telefon cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, despre problema importurilor de cereale din Ucraina.
Oficialul moldovean i-a spus omologului de la Kiev că fermierii sunt revoltaţi, mai ales că nu vor avea spații pentru a stoca noua recoltă de cereale, toate depozitele fiind pline din cauza prețurilor mici de pe piață. Bolea a ma spus că tendința de export a cerealelor autohtone are o dinamică descendentă, cheltuielile de logistică au crescut și prețurile la bursele internaționale s-au prăbușit.
Ministrul Politicii Agrare și Alimentației de la Kiev: „Un pas extrem de neprietenos”
Ministrul Politicii Agrare și Alimentației din Ucraina, Mikola Solski, a calificat intenţia Chişinăului de a sista temporar importurile de cereale ucraineşti ca „un pas extrem de neprietenos”
Totodată, viceministrul Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii de la Kiev, Taras Kacika, prevenit Chişinăul că Ucraina va răspunde la aceste restricții prin interzicerea tuturor importurilor moldovenești. „Am informat Chișinăul că orice restricție din partea Republicii Moldova va fi considerată un pas extrem de neprietenos și ar presupune interzicerea imediată a tuturor importurilor din Moldova”, a declarat Taras Kacika, citat de presa ucraineană.