Dijmărescu, la Forumul Financiar 2011: Lumea e într-un tren rapid, pe care riscăm să-l pierdem

Dijmărescu, la Forumul Financiar 2011: Lumea e într-un tren rapid, pe care riscăm să-l pierdem

Banii disponibili pentru investiţii se mută foarte repede în ţările în curs de dezvoltare, în special în statele BRIC, iar România nu a evoluat foarte mult după Revoluţie şi riscă să piardă acest "tren", a declarat Eugen Dijmărescu, preşedintele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare din România, astăzi, la Forumul Financiar 2011, organizat de Forum Invest şi Banca Naţională a României (BNR) şi susţinut de Evenimentul zilei şi Capital.

Oficialul a spus că România nu se află într-o situaţie bună, în condiţiile în care, "la mai mult de 20 de ani după 1989, vorbim despre intervenţia guvernului mai mult decât despre ce trebuie făcut".

Potrivit acestuia, în prezent, mediul de afaceri aşteaptă în continuare ajutor de la stat pentru a-şi desfăşura afacerile.

"Majoritatea lumii se află într-un tren care se mişcă foarte repede. Mi-e frică de faptul că nu vom prinde acest tren, că suntem în ultimul vagon", a declarat Dijmărescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

El spune că, potrivit prognozelor, statele în dezvoltare BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) vor egala, în circa 40 de ani, în termeni de PIB, zona euro, deoarece acestea se dezvoltă foarte repede, "aşa încât, la fel cum vorbim acum despre euro şi dolar, în viitor vom vorbi despre monedele din aceste state".

Milena Messori, director pentru România al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene de către România, există o problemă: proiectele nu demarează până când nu au asigurată finanţarea. Alte state, precum Polonia, s-au concentrate pe implementarea proiectelor şi abia apoi a făcut cereri de rambursare pentru fonduri europene.

BEI are pregătiţi pentru România Circa un miliard de euro sunt pregătiţi pentru 2011, în special pentru finanţarea lucrărilor de infrastructură pentru Coridorul IV, pentru investiţii în energie, în special în energia verde şi regenerabilă, şi telecom.

Însă, la BEI, nu există o limită privind fondurile pe care le poate împrumuta România. Altfel spus, se vor găsi bani pentru finanţarea tuturor proiectelor aprobate.

Rămâneţi pe evz.ro pentru a vedea declaraţiile participanţilor.