Operațiune de amploare a Trupelor Speciale. Ce s-a întâmplat cu TRAFICANȚII de DROGURI care livrau marfă liceenilor din București. Detalii incredibile!

Tribunalul Bucureşti a emis joi mandate de arestare pe numele a patru persoane, acuzate de DIICOT că vindeau droguri unor elevi de liceu din Capitală. De asemenea, un alt traficant a fost plasat în arest la domiciliu.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, la data de 12 decembrie, procurorii au reţinut cinci persoane şi au pus sub control judiciar alte două, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

DIICOT susţine că, în cursul anului 2017, membrii unei reţele infracţionale au comercializat droguri sub formă de canabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. Drogurile erau distribuite unor consumatori, în majoritate minori, elevi ai unor licee, potrivit stiripesurse.ro.

Pe 12 şi 13 decembrie, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov şi a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, au efectuat 13 percheziţii domiciliare în Capitală, în urma cărora au fost găsite şi ridicate peste 700 grame canabis, sumele de 6.000 euro şi 19.000 lei.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei ''Vlad Ţepeş'', cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.