Felix Bănilă, șeful DIICOT a anunțat că, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de crimele din Caracal, anchetatorii români vor cere sprijinul autorităților din Italia și SUA.
Felix Bănilă a anunțat că, în cazul crimelor din Caracal, s-au dispus o serie de măsuri judiciare despre care, până acum, nu s-au aflat prea multe amănunte.
Concret, Bănilă a anunțat că „în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele şi a stabilirii întregului cerc de eventuali participanţi la comiterea faptelor, confirmă emiterea, la data de 7 august 2019, a unui ordin european de anchetă de către autorităţile judiciare din Italia pentru obţinerea informaţiilor necesare.
Iar la data de 25 iunie 2019 s-a dispuns comisie rogatorie cu autoritățile din SUA.
De asemenea, șeful DIICOT a anunțat că, la data de 19 august s-a dispus efectuarea unor activități pe teritoriul Italiei, pentru identificarea bunurilor mobile și imobile si a sumelor de bani din activități ilicite.
La aceași dată s-a dispus „instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra soldului contului deschis de inculpat la BRD și asupra eventualelor sume de bani viitoare”.
În plus Felix Bănilă care a completat: „Prin ordonanţa din data de 6 august 2019 s-a dispus comunicarea datelor cu privire la existenţa conturilor bancare, a datelor privind veniturile şi tranzacţiile imobiliare, a istoricului asociat administratorilor în cadrul societăţilor comerciale, conturile societăţilor comerciale deţinute de către inculpat, de soţia sa, de cei trei fii şi de fiica acestora, de ginerele şi de nora lor. ”