Oana Roman a avut o apariție senzațională, miercuri seară, la Sinteza Zilei. Cu toate că de-a lungul timpului Oana Roman a avut probleme cu greutatea, aceasta a reușit să scape de kilogramele nedorite într-un timp record.
Invitată la emisiunea moderată de Mihai Gâdea, Oana Roman a dezvăluit secretul care a adus-o cu câțiva pași mai aproape de silueta perfectă.
„La mine e o chestie de foarte mulți ani. Am fost ținta unor campanii dezgustătoare. Nu ăsta e motivul pentru care am slăbit, ci pentru că am făcut un pariu virtual cu o prietenă de-a mea din Ploiești, care mi-a spus să vin să fac niște proceduri medicale la clinica ei.”, a spus Oana Roman, la Sinteza Zilei.
Ea a infirmat zvonurile conform cărora și-ar fi tăiat stomacul.
Vedeta a spus că s-a ambiționat după ce a văzut primele rezultate. Oana Roman susține că această dietă a fost inventată de ea pentru că cele cunoscute nu au dat rezultate în cazul ei.
„Eu le-am încercat pe toate (dietele - n.r.). Majoritatea dau rezultate, dar dacă nu le ții în continuare, te îngrași la loc. Așa că m-am gândit să-mi creez ceva care să-mi fie ok. Eu am o problemă și dacă vii la mine cu ”asta nu ai voie”, mă frustrez foarte rău. Și atunci am zis să încerc să nu-mi interzic nimic, doar să reduc cantitățile. Și practic asta am făcut. Eu mănânc orice, dar foarte, foarte puțin. Mi s-a reglat metabolismul astfel încât am doar o masă consistentă pe zi, după-amiaza. Mă și înfometez puțin. Iau mesele la 14 ore distanță. Seara mănânc foarte puțin, o salată, fructe. Nu mănânc dimineața, nu am putut să o fac niciodată, beau doar o cafea. Prima masă o mănânc la ora 13.”, a dezvăluit Oana Roman. Ea a spus că mănâncă inclusiv ciocolată, înghețată, prăjituri, dar cantități foarte mici.
Din cauza operației pe care a suferit-o, Oana Roman a mai spus că nu poate face exerciții fizice care să-i forțeze abdomenul.
„Aceste proceduri sunt bune pentru cine vrea să slăbească bine și repede. Cel mai important este că nu se pune la loc. Corpul meu s-a obișnuit așa”, a mărturisit vedeta, la Sinteza Zilei.
„Eu am fost victima bullying-ului 20 și ceva de ani. A fost foarte greu, mai ales că nu le-am răspuns acestor oameni. Oamenii ăștia și-a făcut păcate pentru trei generații pentru că nu au știut de ce am ajuns eu așa. Eu eram un copil care făcea sport. După revoluție, n-am mai avut așa ceva, m-am trezit într-o lume pe care nu mi-am dorit-o, cu ziarele care ne înjurau. Am căzut într-o depresie foarte gravă, am fost ruptă de prietenii de la școală. Nemaifăcând sport, m-am îngrășat foarte mult. La mine această problemă nu era pentru că băgam în mine ca un tanc, ci pentru că am trecut printr-o depresie foarte gravă.”, a spus Oana Roman, la Antena3, cu lacrimi în ochi.
„S-au făcut site-uri cu bancuri despre mine, dar niciunul dintre ei n-a vrut niciodată să afle despre ce e vorba.”, a susținut Oana Roman, la Antena3.