Diaspora ar putea salva Referendumul. Cum s-a votat în raioane

Diaspora votează, București/ Sursa foto: Facebook

Republica Moldova. La ora 7.00, după procesarea a circa 97,9 la sută din procesele verbale, se atestă un scor strâns la referendum: DA - 49,86%, NU - 50,14%. La ora 6.00 s-a înregistrat un raport egal de forțe între susținătorii și cei care nu vor ca vectorul european să devină unul ireversibil. 

Votul diasporei: raport egal de opțiuni la referendum

La ora 6.00, la procesarea a 2167 procese verbale din 2219, ceea ce reprezintă 97,66 de procente, nu există nicio discrepanță între opțiunile „DA” și „NU” la referendum.

Astfel, conform acestor informații, care nu sunt definitive, introducerii vectorului european în Constituția Republicii Moldova au spus „Da” 50 la sută dintre participanți.

Circa 1,4 milioane de cetățeni cu drept de vot au solicitat buletin pentru referendumul privind integrarea europeană. În procente, ar fi vorba despre aproximativ 49,81% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne.

Modificările în constituție vor putea fi operate doar dacă în favoarea plebiscitului  au votat majoritatea dintre cei care au participat la referendum.

Referendum constituțional/ Sursa: cec.md

Cum a votat fiecare raion

Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele referendumului pentru fiecare raion.

Cel mai activ s-a votat în circumscripțiile: Dondușeni – 50,9%, Taraclia – 49,4%, UTAG 49,4%, Ocnița – 48,1%. Cea mai mică rată de participare la vot s-a înregistrat în circumscripțiile electorale Nisporeni – 39,6%, Hâncești – 39,3% și Cantemir 37%.

Dondușeni: DA - 27,16%, NU - 72,84%

Soroca: DA - 38,7%, NU - 61,3%

Florești: DA - 37,6%, NU - 62,4%

Șoldănești: DA - 42,4%, NU - 57,5%

Telenești: DA - 57,3%, NU - 42,6%

Ungheni: DA - 43,25%, NU - 56,75%

Orhei: DA - 46,4%, NU - 53,5%

Criuleni: DA - 60,2%, NU - 39,8%

Cantemir: DA - 53,38%, NU - 46,62%

Basarabeasca: DA - 36,67%, NU - 63,33%

Dubăsari: DA - 41,06%, NU - 58,94%

Cahul: DA - 43,81%, NU - 56,19%

Briceni: DA - 28,63%, NU - 71,37%

Ocnița: DA - 21%, NU - 78,9%

Edineț: DA - 29,74%, NU - 70,2%

Sângerei: DA - 39,6%, NU - 60.4%

Strășeni: DA - 62,37%, NU - 37,63%

Glodeni: DA - 34,28%, NU - 65,72%

Fălești: DA - 33,49%, NU - 66,51%

Rezina: DA - 48,84%, NU - 51,16%

Anenii Noi: DA - 48,85%, NU - 51,15%

Căușeni: DA - 49,98%, NU - 50,02%

Ștefan Vodă: DA - 47,81%, NU - 52,19%

Cimișlia: DA - 49,91%, NU - 50,09%

Leova: DA - 49,23%, NU - 50,77%

Bălți: DA - 29,42%, NU - 70,58%

UAT din stânga Nistrului: DA -37,44, NU - 62,56%

Hâncești: DA - 58,86%, NU - 41,14%

Nisporeni: DA - 60,08%, NU - 39,92%

Ialoveni: DA - 67,7%,NU - 32,3%

Cimișlia: DA - 49,91%, NU - 50,09%

UTA Găgăuzia: DA - 5,16, NU - 94,84%

În diasporă, s-a votat în favoarea referendumului. La secțiile de votare din străinătate, procentul celor care au spus „Da” este de peste 70 la sută.