Diana și Silvestru Șoșoacă continuă războiul. Ce acuzații își aduc

Diana și Silvestru Șoșoacă continuă războiul. Ce acuzații își aducDiana și Silvestru Șoșoacă. Sursa foto Arhiva EVZ

Diana Șoșoacă îl acuză pe Silvestru Șoșoacă de agresiune emoțională. Mai mult, aceasta a obținut deja un ordin de protecție provizoriu pentru ea şi fiica ei, în vârstă de 11 ani, despre care spune că ar fi avut mult de suferit pe parte emoțională.

Ce acuzații îi aduce Diana Șoșoacă soțului ei

Diana Șoșoacă își acuză soțul că a agresat-o emoțional și fizic, fapt pentru care luni seara a fost emis un ordin de protecție. Senatoarea declară că în prezent soțul ei nu are voie să se apropie la mai puțin de 200 de metri de ea.

„Acest om are grave probleme de violență, de imposibilitate de a se abține de la nervi, de la acte de violență, de la misoginism. Cum e posibil, și dumneavoastră ca televiziuni, să primiți o persoană care să mă atace, să atace o femeie, un om. Aici nu era vorba de politică, aici era vorba de soția lui, o chestie a unei unei familii, care nu trebuia să fie afectată în niciun fel. Eu nu am ieșit la televiziuni. Eu nu am putut să dau nici măcar un drept la replică. În fiecare zi, din oră în oră i-ați dat intervenții acestui om, fără să-mi permiteți să-mi exprim un punct de vedere”, a declarat Diana Șoșoacă.

Acuzațiile nu se opresc aici. Diana Șoșiacă susține că soțul ei a cerut mită pentru funcții celor care s-au alăturat partidului SOS, precum și de înființarea unor filiale "paralele" ale partidului pe care le-a vândut PSD și PNL. Totodată, susține că în spatele lui Silvestru Șoșoacă se află PSD, prin intermediul lui Viorel Hrebenciuc și Marcel Ciolacu. De asemenea, Diana Șoșoacă menționează că soțul ei consumă cantități mari de alcool de când a intrat în politică și că manifestă comportament violent atât față de fosta soție, cât și față de mama sa, pe care o înjură, o lovește și o scuipă.

„A fost al patrulea puci pe care l-a făcut. A făcut organizații paralele, peste 15 organizații le-a vândut efectiv celor din PSD și PNL. Am mesaje pe telefon pe care le voi depune la toate plângerile penale, că a primit bani și au venit oamenii să îmi ceară banii înapoi. I-au dat bani pentru funcții. Păi, asta fac eu în țara asta? Eu vreau să schimb, cu ce? Cu aceeași meteahnă pe care o face PSD-ul? În spatele lui este PSD. Costel Bobic... spunea chiar el, Viorel Hrebenciuc și cu Ciolacu, pentru că au scăzut foarte mult în sondaje, iar el făcuse o înțelegere cu Costel Bobic să finanțeze campania electorală cu 5 milioane de euro, cu nu știu ce bani din Emiratele Arabe Unite... Ce înseamnă chestia asta? Păi, unde este legea finanțării partidelor?”

Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Silvestru Șoșoacă se apără

După ce a părăsit secția de poliție, Silvestru Șoșoacă le-a comunicat jurnaliștilor prezenți că "aceștia joacă în favoarea" senatoarei în perspectiva campaniei electorale.

„Nu avea cu ce să iasă în față, nu are un proiect, nu are absolut nimic, încep alegerile și ea e în plop. Și atunci, face d-astea”, a spus acesta.

Ce spune soția despre amantă

Șoșoacă a mai spus că soțul său nu se ocupă de fiica lor și că preferă să petreacă timp cu amanta. Ea a declarat că acesta nici pensie alimentară nu îi plătește și că este nevoită să se descurce singură cu toate.

„Da, există amanta lui, bineînțeles cu care s-a și afișat, evident. Deci eu nu am amant, nimic, ar fi culmea. Deci mă scuzați, eu muncesc aproape 24 din 24, am copiii... eu trebuie că ajung acasă, fac mâncare, vorbesc cu fetița mea, îi verific temele, el nu-și vede copilul, nici pensia alimentară nu-i plătește copilului. Eu îi plăteam pensia alimentară", a spus Diana Şoşoacă la ieșirea din secţia de Poliţie”, a spus senatoarea, potrivit A3.