Dialog spectaculos între Mircea Lucescu și Gică Hagi. „Când juca Steaua cu Dinamo, mă duceam mereu la nea Mircea acasă și îmi dădea ghete”

Dialog spectaculos între Mircea Lucescu și Gică Hagi. „Când juca Steaua cu Dinamo, mă duceam mereu la nea Mircea acasă și îmi dădea ghete”

Mircea Lucescu și Gheorghe Hagi, doi dintre cei mai importanți oameni de fotbal ai României, au purtat un dialog de excepție în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.

Gică Hagi: Eu sunt unul din acei copii care au crescut în brațele lui nea Mircea. În acea perioadă a făcut un lucru extraordinar. Eu am fost unul dintre acei copii pe care i-a luat și i-a dus direct la echipa națională. Cu ajutorul dânsului mi-am creat o carieră foarte importantă. Cu ajutorul lui am învățat că trebuie să-l sprijin pe cel talentat și să-i accelerez procesul de formare, care să-l ajut în carieră. Eu asta am învățat de la dânsul și asta fac eu acum.

Mircea Lucescu: Bravo, Gică! Ești un performer sută la sută. Din toate punctele de vedere. Ai demonstrat că talentul există în toate colțurile țării. Generațiile le creștem noi, le instruim noi. Avem nevoie de oameni ca tine.

Gică Hagi: Fotbalul ne-a dat totul și trebuie să-i sprijinim pe cei tineri. Avem o generație extraordinar de talentată și dacă vor avea mentori, vor avea sprijin, pot face o carieră importantă și performață pentru România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gică Hagi: Sunteți un exemplu pentru noi toți. Mereu am spus că cel mai mare avantaj în fotbal a fost că am avut profesori care m-au crescut cum trebuie. Problema tinerilor e că trăiesc într-un mediu total negativ. E greu să-i faci să creadă că pot ajunge departe. Aceasta e cea mai mare greutate a mea. Dar în fiecare zi vreau să progresez și să fiu mai bun decât ieri.

Apoi, cei doi și-au amintit de Brescia și de rivalitatea Steaua-Dinamo:

Mircea Lucescu: Eram la Brescia și se apropia CM 1994. Venise un reporter de la Los Angeles să vorbească cu el, cu Răducioiu. L-am mai pus să facă după antrenament niște chestii. Era cam supărat, dar le-a făcut. I-am zis apoi că o să fie unul dintre cei mai buni jucători de la CM. Din păcate am pierdut cu Suedia, că sunt convins că lua titlul de cel mai bun jucător de la CM.

Mircea Lucescu: Eu după meciurile din grupă am plecat de la Brescia pentru că era perioada de transferuri. Am zburat apoi 36 de ore ca să ajung la San Francisco, am stat acolo 2-3 ore, la meciul cu Suedia și am plecat înapoi imediat, supărat. Am venit pentru el și Răducioiu, că erau jucătorii mei. Vă dați seama cât de mult îi iubeam.

Gică Hagi: Când juca Steaua cu Dinamo, mă duceam mereu la nea Mircea acasă și îmi dădea ghete, că eu nu aveam de unde.

Mircea Lucescu: Și îmi dădea gol. Eu îi aduceam din Italia ghete speciale și el îmi dădea gol. Îl criticau că avea o relație specială cu mine, el era la Steaua, eu la Dinamo.