Cariera de jucător a excentricului Marius Șumudică în luxosul arhipelag portughez a ţinut două sezoane, perioadă în care a bifat 7 goluri în 50 de meciuri.
Florin Iacob, unul dintre primii impresari români, a povestit la GSP Live un episod amuzant, cu Marius Șumudică pe vremea când evolua ca atacant, pentru Maritimo Madeira, la începutul anilor 2000.
„Cea mai frumoasă cu Șumudică e când m-am dus în Portugalia să-l aduc înapoi la Rapid. Îl voia Rapidul foarte mult, iar el fiind rapidist convins s-a despărțit greu de Madeira. Atunci traversa o perioadă destul de dificilă din punct de vedere al activităților lui extrasportive, pentru că pierdea mult timp în cazinouri. Eram la Maritimo, un paradis acolo, și m-am dus să-l aduc înapoi. Țin minte că încă se antrena și aveam întâlniri cu președintele, cu directorul sportiv. Nu reușeam să ne înțelegem să reziliem contractul. Rapidul fixa o sumă, ei nu voiau...
Am stat zile bune în Madeira și după ce terminam întâlnirile eu mergeam la plajă, iar el la antrenament. Vine într-o zi la mine și spune «Măi omule, măi, vrei să iei tot soarele de aici, de la Madeira? Eu în doi ani nu m-am băgat o dată în ocean». Aia a fost cea mai tare cu Șumudică. Un tip deosebit, păcat că a avut meteahna asta când era jucător, putea juca mai bine. După primul an la Maritimo, Benfica m-a contactat pentru el. Atunci nu a gestionat gloria cum trebuie”.