Orașul Ruili din sud-vestul Chinei este mic, îndepărtat și în mare parte necunoscut la nivel internațional. Este, de asemenea, când vine vorba de coronavirus, poate cel mai strict loc de pe faţa pământului.
În ultimul an, a fost blocat de patru ori, cu o închidere care a durat 26 de zile. Casele dintr-un întreg district au fost evacuate pe termen nelimitat pentru a crea o „zonă tampon” împotriva cazurilor. Școlile au fost închise de luni de zile, cu excepția câtorva clase – dar numai dacă acei elevi și profesorii lor nu părăsesc campusul.
Mulți rezidenți, inclusiv Liu Bin, în vârstă de 59 de ani, au rămas luni fără venituri, într-un oraș care se bazează foarte mult pe turism și comerț. Liu, care conducea un centru vamal înainte ca circulația transfrontalieră să se oprească, a estimat că a pierdut mai mult de 150.000 de dolari. El este testat aproape zilnic. Împrumută bani de țigări de la ginerele său. Astfel, Ruili a devenit, probabil, locul cu cele mai stricte măsuri sanitare impuse în pandemie de pe tot globul.
De la un oraș luxuriant înainte de pandemie, se confruntă cu politica extremă „Zero Covid”
Înainte de pandemie, Ruili supraviețuia în special din turism. Închis imediat la apariția unui singur caz de COVID, orașul și-a pierdut turiștii, implicit veniturile asigurate de aceștia, iar o parte din locuitori spun că nu au mai încasat niciun ban de luni bune. În plus, prețul vieții zilnice a crescut, produse esențiale costând acum aproape dublu.
„Oamenii obișnuiți nu mai au cum să supraviețuiască”, spune Li, un comerciant de jad în vârstă de 50 de ani. Oamenilor nu li s-a permis să ia masa la restaurante și multe afaceri au rămas închise. Iar testarea e la ordinea zilei, indiferent că e vorba despre adulți sau copii.
Un singur om, 90 de teste COVID în ultimele șapte luni
Un bărbat, șofer la o companie de transport în comun, a declarat presei de stat că a făcut 90 de teste COVID în ultimele șapte luni. Un alt bărbat a mărturisit că fiul său în vârstă de un an a fost testat de 74 de ori.
„Mă simt oprimat. Viața mea chiar nu contează? Am respectat toate măsurile sanitare, dar iată că nu a fost de ajuns”, a declarat Liu Bin.
În pauzele dintre blocaje, zeci de mii de locuitori au fugit din oraș în alte zone din China. Oficialii au recunoscut, recent, că populația a scăzut de la 270.000 la 200.000. Pentru a controla fluxul, autoritățile le cer acum oamenilor să stea 21 de zile de carantină înainte de plecare – sau să plătească pentru aceste 21 de zile.
În disperare de cauză, un fost viceprimar al orașului Ruili, Dai Rongli, a făcut o mișcare riscantă, într-o țară în care oficialii nu se abat aproape niciodată de la linia guvernamentală, postând pe blog, luna trecută, un articol cu titlul „Ruili are nevoie de grija patriei”. „De fiecare dată când orașul este închis, suferim pierderi grave la nivel emoțional și material. Fiecare experiență de luptă cu virusul este o nouă acumulare de nemulțumiri”, a scris Dai Rongli, care locuiește acum la Beijing.
Pe măsură ce restul lumii trece la o strategie de a trăi cu coronavirusul, China a rămas ultima țară care urmărește eliminarea totală, în cea mai mare parte cu succes
Totuși, oficialii din Ruili au promis să îmbunătățească condițiile de carantină și să întărească sprijinul financiar pentru rezidenții săraci, prin subvenții, cadouri constând în orez și alte produse de bază, precum și scutiri de chirie pentru unele companii.
În ultima lună, Ruili a raportat doar cinci cazuri simptomatice cu transmitere locală, în condițiile în care peste 96% din locuitorii orașului au fost vaccinați, potrivit presei de stat. Nu au fost urmărite cazuri de persoane care au părăsit Ruili pentru a se stabili în altă parte a Chinei. Chiar și așa, oficialii insistă că e loc de mai bine.
„Dacă numărul de cazuri din Ruili nu ajunge la zero, va exista riscul de transmitere în afara urbei”, a declarat viceprimarul orașului Ruili, Yang Mou, la o conferință de presă din 29 octombrie. Jin Dongyan, virusolog la Universitatea din Hong Kong, a afirmat că Ruili personifică abordarea încăpățânată a guvernului chinez față de pandemie.
Locuitorii din Ruili se confruntă cu realitatea extremă și dură de a trăi sub o politică „Zero Covid” şi atunci când este găsit și un singur caz
De la apariția primului focar, spune el, a fost implementat aceeași schemă de lockdown și testare în masă, fără a fi luate în considerare măsuri mai puțin costisitoare. „Ei cred că acesta este singurul mod în care pot avea succes, dar de fapt nu este așa. Situația se schimbă de la o lună la alta. Iar ce se întâmplă acum e foarte diferit de ce s-a întâmplat anul trecut”, a declarat Jin Dongyan.
Decamdată numai studenții și elevii de liceu, precum și elevii de gimnaziu din anul trei, au fost autorizați să reia cursurile față în față – dacă locuiesc în campus. Sălile de clasă au fost transformate în cămine. Deoarece studenții sunt mereu în preajmă, au cursuri și în weekend, relatează nytimes.com