Dezvăluiri. Războiul clanurilor din Baia Mare a fost confundat cu un jaf

O confruntare violentă între două grupări de romi, care a semănat panică în zona străzii Grănicerilor din Baia Mare, este încă un argument că mulți infractori s-au întors acasă din Occident. Orașul nu este pentru prima oară scena unor astfel de violenţe, pentru supremaţie.

Aflat la graniţa cu Ucraina, Maramureşul nu este doar un loc extraordinar de frumos, asemănător cu o gură de rai. Maramureşul este, în acelaşi timp şi o poartă larg deschisă pentru traficul de persoane, de ţigări şi de maşini furate.

Femeile rome, la luptă cu spray-uri lacrimogene

Marţi toată ziua, membrii a două clanuri de ţigani, care se ocupă cu traficul de carne vie şi de ţigări, s-au tot ameninţat pe reţelele de socializare. Ameninţările au culminat cu o provocare la o confruntare pe faţă, la sfârşitul zilei. Un veritabil război de ev mediu. Pentru că aceste manifestări, chiar sunt de ev mediu.

La ora stabilită, membrii celor două clanuri s-au întâlnit în parcarea unui supermarket din Baia Mare. Toţi înarmaţi cu săbii şi cuţite, iar femeile, pentru că la confruntare au participat inclusiv femei, aveau în dotare spray-uri lacrimogene. Bătălia a fost scurtă. Parte dintre combatanţii care au dat imediat bir cu fugiţii, au năvălit în magazin, băgând groaza în cei care îşi făceau liniştiţi cumpărăturile. Lupta a continuat şi înăuntru, pentru că fugarii erau urmăriţi de cei care tranşaseră confruntarea în favoarea lor. Cea mai mare parte din magazin a fost făcută praf. Din fericire, niciunul dintre nevinovaţii ieşiţi la cumpărături, nu a fost rănit. Cei mai mulţi dintre ei au fost convinşi că este vorba despre un jaf asupra magazinului şi clienţilor aflaţi la acea oră în el.

Intervenţia forţelor speciale în stradă a continuat cu percheziții domiciliare

La mai puţin de patru minute după ce cumpărătorii panicaţi au sunat la 112, zeci de poliţişti înarmaţi, jandarmi de la forţele speciale cu echipamentul de luptă pe ei şi însoţiţi de câini special antrenaţi pentru astfel de evenimente, dar şi militari de la Ministerul Apărării, înarmaţi şi ei cu arme de război, au împânzit parcarea şi magazinul.

Rapiditatea cu care au acţionat forţele de ordine, echipamentul pe care îl aveau asupra lor şi perfecta coordonare în teren, dovedesc faptul că acţiunea a fost minuţios pusă la punct. Cel mai probabil, ameninţările pe care şi le-au adresat membrii celor două grupări, dar şi informaţiile provenite în urma supravegherii unor persoanje dubioase întoarse din străinătate, au fost luate foarte în serios. Rezultatul? Restabilirea ordinii în zonă în mai puţin de un minut. Inclusiv blocarea maşinilor celor care încercau să fugă.

Imediat după intervenţia rapidă, au început percheziţii la domiciliile celor prinşi deja, dar şi căutarea celor câţiva care reuşiseră să scape. Zece persoane implicate în bătălie au fost duse direct din parcarea supermarketului la audieri, care au durat toată noaptea. S-au făcut doar reţineri pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, cei consideraţi vinovaţi să fie prezentaţi în faţa unui judecător pentru a li se emite mandate de arestare preventivă.

Foto: Playteh

Crima Organizată din Maramureş

În Maramureş, crima organizată acţionează de zeci de ani de zile. Oraşul Borşa mai este denumit şi Mica Sicilie. Grupările de aici au toate caracteristicile Mafiei. Violenţa, spectru larg de fărădelegi, dar şi, poate cel mai important, penetrarea structurilor statului. Adică fix cei care ar trebui să o combată, sunt membri de frunte ai ei. Mafia maramureşeană se ocupă cu de toate. Tăieri ilegale de păduri, braconaj la capre negre, trafic de carne vie, trafic de ţigări, trafic de maşini furate. Aveau lângă Torino inclusiv un atelier unde, prin mijloace extrem de moderne, se modificau seriile la şasiul şi motorul maşinilor furate şi comercializate apoi în România.

În urmă cu aproape 15 ani, făceam, la sesizarea unor cetăţeni din Maramureş, o anchetă la faţa locului despre cum acţionează mafia locală. Am fost mai întâi ameninţat făţiş, iar apoi fugărit cu arme de foc pentru a fi executat. Când au venit la Bucureşti ca să dea, chipurile,  drept la replică la ceea ce scrisesem eu, unul dintre membrii grupului, comandantul comandourilor care se ocupau cu reglările de conturi şi pedepsirea celor care nu se supuneau dorinţelor mafiei a intrat în redacţie având asupra lui patru grenade defensive. A fost neutralizat de gărzile de corp care mă însoţeau atunci. Acel personaj a fost împuşcat mortal în Italia, de către carabinieri.

Cine nu se supunea mafiei, era aspru pedepsit: de la incursiuni ca-n filme, noaptea, şi tras asupra locuinţei celui pedepsit, de-i făceau pereţii sită şi geamurile ţăndări, până la montarea de calupuri de explozibil sub casa celui vizat. Din fericire, omul vizat a scăpat cu viaţă şi cu casa întreagă. Explozibilul, furat de una dintre minele din zonă, era expirat şi nu a mai explodat.

De ce îşi făceau la acea vreme de cap mafioţii? Pentru că unul dintre capii lor era la vremea respectivă chiar şeful poliţiei judeţene.

Poliţist omorât în sediul poliţiei

Pe data de 5 ianuarie 2017, şeful Postului de Poliţie din Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor, a fost găsit mort în sediul instituţiei. Un comunicat al reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) spune: „Poliţistul a decedat ca urmare a unor lovituri fatale – cel mai probabil de cuţit – primite în abdomen şi în zona costală”.

Aşadar, nici vorbă de sinucidere. Ci de un asasinat, făcut chiar în sediul poliţiei. În plus, a mai dispărut şi arma din dotarea victimei.

Agresorii au fost până la urmă identificaţi. Este vorba de doi fraţi, unul de 22 şi altul de 32 de ani. Aceştia au intrat în sediul poliţiei unde agentul şef se afla singur şi fără nicio vorbă, l-au lovit cu cuţitul în gât şi apoi i-au aplicat trei lovituri cu arma contondentă în zona toracelui. Motivul acestui atac criminal? Răzbunarea. Unul dintre fraţi fusese amendat de poliţist. Motiv suficient să omoare un om.

Nu a mai fost la fel: Mascații au intervenit rapid și în forță

De data asta, marți seara nu a mai fost la fel. Nu a mai fost nici ca atunci când unul din membrii bandei lui „Obezu”, care furaseră din Franţa 130 de tractoare şi alte maşini agricole, încolţit la marginea unei păduri de jandarmii care-l urmăreau să-l aresteze, a dechis focul asupra oamenilor legii.

De data asta, intervenţia forţelor de ordine a fost rapidă şi fermă. Aşa cum s-a întâmplat şi pe 3 aprilie, într-o comună din Teleorman, unde localnicii veniţi din străinătate, mai ales din zonele roşii ale Europei, au refuzat să respecte izolarea şi se plimbau, şmecheri, pe străzi.  Vorbind chiar între ei în italiană sau spaniolă, să fie clar de unde vin. Când au fost avertizaţi de poliţistul din localitate, au început să arunce cu pietre în el. A fost momentul când în sat au descins jandarmii echipaţi de intervenţie, care i-au snopit în bătaie pe cei ce nu respectau prevederile ordonanţelor militare.

Din păcate, de acum încolo, trebuie să ne aşteptăm la astfel de manifestări extrem de violente din partea celor veniţi din străinătate, care acolo nu au trăit din muncă cinstită, ci tot din infracţiuni, şi care nu au aici, în România nici un fel de venit. Iar singurul mod pe care-l ştiu pentru a-şi face rost de bani este infracţiunea, de regulă cu violenţă. Avem deja cazul recent al bătrânei, cu nepoţelul de mână, tâlhărită în plină zi în Piatra Neamţ. Sub camerele de supraveghere. Poliţia este pe urmele agresorului.

Deocamdată, forţele de ordine arată că sunt pregătite să facă faţă acestei provocări.