Grupul Consiliului Fiscal, format din economiști și experți reputați ai României, atrage atenția într-un raport asupra ineficienței inspectorilor ANAF și a piedicilor pe care aceștia le pun în calea companiilor și a contribuabililor. Mai exact, în raport se arată că inspectorii ANAF forțează falimentul firmelor și pierd procese pe bandă rulantă.
În raportul întocmit de Grupul Consiliului Fiscal se arată inspectorii nepregătiți pierd procese pe bandă rulantă și forțează interpretarea legii provocând falimentul firmelor. Calitatea inspecțiilor fiscale ale ANAF-ului este foarte slabă, au arătat economiștii și experții din grupul de lucru al Consiliului Fiscal, care a analizat situația României.
Procentele în care ANAF pierde în instanță sunt de circa 40% (raport ANAF sem. I, 2021), ceea ce arată deficiențe în pregătirea organelor fiscale precum și practica de a forța interpretarea legii cu consecința declanșării falimentului companiilor aflate în astfel de dispute de natură fiscală. În același timp, fundamentarea insuficientă/eronată a unor acte de control poate favoriza un contribuabil neonest, prin soluționarea favorabilă, în instanță, a contestației depuse de acesta.
Neregulile de la ANAF
Grupul de lucru mai atrage atenția că nu există o platformă electronică pentru a permite vânzarea centralizată a bunurilor confiscate. O altă problemă este lipsa formularelor pre-completate, astfel că, în măsura în care ANAF are deja toate informațiile despre un anumit contribuabil, acele informații nu ar mai trebui completate de la zero de contribuabil, ci ar trebui să se regăsească pre-completate în formulare.
În ciuda impunerii de către ANAF contribuabililor să se înroleze în Spațiul Privat Virtual (SPV), începând cu 1 martie 2022, pentru a comunica doar electronic, ANAF nu a digitalizat toate declarațiile sale. Recent, ANAF a venit cu precizarea că formularele nedigitalizate se scanează și se trimit pe email sau se încarcă, pentru a fi preluate >, în SPV. Call center-ul nu se adresează problemelor cetățenilor simpli și nu este dublat de tehnologii care să soluționeze eficient și să ofere orientări pentru întrebările simple, se arată în raportul experților Consiliului Fiscal.
Gabriel Biriș, despre problemele create de inspectorii ANAF
Gabriel Biriș a declarat că firmele sunt blocate din cauza controalelor efectuate defectuos de către inspectorii ANAF. Acesta a precizat că în foarte multe situații, companiile ajung să câștige în instanță abia după ce li s-au blocat conturile și au intrat în faliment:
Dacă trimiți echipe de inspecție, stau pe capul contribuabilului, durează luni de zile până emit o decizie de impunere până când stabilesc ei diferențe față de ce a declarat contribuabilul. În aceste condiții, 40% din contestațiile împotriva deciziilor de impunere emise de autoritățile fiscale ajung să fie desființate în Instanță.
Este foarte mult. Asta ținând cont că decizia de impunere este cu titlu executoriu și că e greu de suspendat în cazul în care nu ai garanție bancară sau în Instanță în general este foarte greu de desființat o astfel de decizie de impunere, de multe ori se ajunge în situația în care contribuabilul câștigă după ce a intrat în faliment. Pentru că i s-au blocat conturile între timp și ajunge să se confrunte cu grave probleme. Sunt foarte multe astfel de situații, a spus Gabriel Biriș.
Sunt tot mai mult anchete care vizează angajați ai ANAF
La problemele ANAF se adaugă și anchetele penale în care au fost sau sunt implicați diverși angajați ai instituției. Spre exemplu, săptămâna trecută, DNA anunța că a trimis în judecată o inspectoare acuzată de trafic de influență. Inculpata, spun procurorii, a fost prinsă în flagrant în timp ce primea 100.000 de euro, sumă despre care susținea că o va remite unui magistrat anticorupție asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență.
În februarie, șase angajați de la ANAF Buzău au fost plasați sub control judiciar. Totul a pornit de la bănuiala procurorilor că șeful Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice ar fi primit mită de la un om de afaceri care avea de plătit penalități către stat.
La finalul anului trecut, Agenția Națională de Integritate sesiza Parchetul deoarece un director ANAF Ploiești nu a putut să justifice cum a obținut 120.000 de euro, informează B1TV.