Polidinul va fi produs din nou ca supliment alimentar sub formă de spray sau capsulă gumată, iar apoi sub formă de medicament injectabilCantacuzino, a anunțat condicerea Institutului .
Ajunsă la venerabila vârstă de 93 fr ani, "mama Polidinului", medicul Sylvia Hoşie, le-a povestit reporterilor de la Observator cum a reușit o mică echipă de cercetători români să dezvolte în anii 70 medicamentul-minune pentru imunitate.
Cercetătorii au testat medicamentul pe ei înșiși
”Toată viața mea am fost acolo, conduceam această secție de Polidin de unde mi-a rămas numele Mama Poldin”.
Sylvia Hoişie își aduce aminte și astăzi de succesul repurtat de specialiștii români. Câțiva oameni, într-un laborator mic, au reuşit să producă cel mai cunoscut medicament românesc pentru imunitate. Povestea a început în anii 60.
Sylvia Hoișie: ”Am avut o echipă la Iași de 4 oameni și la București 10-12 oameni. A durat vreo cinci ani”.
Experimentele le-au făcut pe șoareci, cobai și iepuri iar apoi, ca să fie siguri că dă rezultate, cercetătorii l-au testat chiar pe ei înșiși. ”Toți cei care am făcut preparatul l-am injectat pe noi. 7 zile am făcut la rând și nu am avut reacții”.
Un medicament extrem de eficace în tratarea infecțiilor
Deși era un medicament foarte ieftin, Polidinul era extrem de eficient în tratarea infecțiilor. În numai câţiva ani de la scoaterea lui pe piaţă, medicamentul minune a reușit să-şi câştige o faima binemeritată. Trata miraculos infecţii, mai ales ale căilor respiratorii, şi era de maare ajutor în cazul gripei. ”Era foarte ieftin, 2 lei o fiola, o nimica toată și rezultate foarte bune. Nu se mergea la medic, lasă că fac polidin și o să fiu bine”.
În anul 2012, soarta medicamentului-minune a fost pecetluită. În acel moment se produceau 15 milioane de fiole pe an. ”A fost o lipsă de gândire, s-a închis tot, ăsta a fost sfâșitul Polidinului și nu numai”.
Col. Romeo Feraru de la Institutul Cantacuzino spune că noul Polidin va fi puțin schimbat față de produsul pe care îl cunoaștem. ”Ne-am gândit să schimbăm forma de producţie. După cum ştim, pentru cei care l-au folosit în trecut, Polidinul durea”.
Chiar şi aşa, cei care au "făcut" Polidinul când erau mici, spun că rezultatele erau pe măsura durerii. Mulți abia aşteaptă ca suplimentul să iasă pe piață.
Cercetătorii Institutului Institutul Național de Cercetare şi Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" nu au dat o dată exactă când Polidinul o să apară în farmacii ca supliment alimentar. Producţia medicamentului injectabil va dura ceva mai mult, pentru că este nevoie de teste clinice, notează ObservatorNews.