DEZVĂLUIRI/BĂTAIA din Piața Victoriei . Bătrânul agresat: A venit din spate, m-a lovit cu un box! Agresorul: A fost o reacție bărbătească

DEZVĂLUIRI/BĂTAIA din Piața Victoriei . Bătrânul agresat: A venit din spate, m-a lovit cu un box! Agresorul: A fost o reacție bărbătească

DEZVĂLUIRI/BĂTAIA din Piața Victoriei. Aseară la Antena 3 au fost prezentate ambele versiuni ale incidentului violent din fața Guvernului. Atât bătrânul agresat, Alexandru Tiurbe, cât și agresorul, Sandy Matei și-au prezentat versiunea asupra incidentului. Un alt martor ocular, preluat de gsp.ro are amănunte inedite, care lămuresc situația.

Alexandru Tiurbe, bătrânul lovit sâmbătă, la câțiva pași de Guvern, de un protestatar care participa la manifestația din Piața Victoriei, a povestit la "Sinteza zilei" cum s-a petrecut totul. Potrivit acestuia a fost lovit cu un "box", o armă albă alcătuită dintr-o piesă din material dur cu găuri pentru degete și cu o creastă zimțată cu care se atacă ținând pumnul strâns. Efectul loviturii cu așa ceva este devastator pentru victimă. 

Al doilea element important, este că agresorul l-a lovit din spate. Preț de câteva secunde, batrânul în vârstă de 71 de ani și-a pierdut cunoștința."M-am oprit în fața unor jandarmi, i-am salutat, le-am spus Sărbători fericite și mi-am continuat drumul. Nu am avut o discuție - i-am intrebat de ce tolerează asemenea manifestări aiurea, nejustificate", a povestit Tiurbe.

"Da, i-am spus unele foarte "decoltate", urâte. Și, în momentul în care a tot insistat, am luat rucsacul așa, dar nu l-am lovit - să-i dau peste aparat, peste telefon (...) I-am dat așa și mi-am continuat drumul. Tot a continuat după mine și a venit din spate - nu imi mai dau seama cum - și m-a lovit cu un box, deci o lovitură mai puternică", a povestit Alexandru Tiurbe la Antena 3.

DEZVĂLUIRI/BĂTAIA din Piața Victoriei 

Tot la Antena 3 s-a prezentat un interviu cu Sandu Matei, protestatarul care l-a bătut pe un bătrân de 71 de ani în fața Guvernului. Iată versiunea acestuia: "Eu filmam atunci, eram pe live. Există live-ul (...). L-am întrebat foatre frumos pe acel om în vârstă ce părere are despre ce se întâmplă în Piața Victoriei, oamenii fiind acolo cu steaguri. Și răspunsul său a fost.. nu știu dacă pot să spun pe post. M-a înjurat și pe mine, de fapt pe ei și apoi și pe mine. Am continuat cu live-ul după el. M-a scuipat, m-a înjurat - este totul pe live, pe filmare. Nu vreau să mă victimizez, dar la un moment dat spun iată dragii mei cum răspunde un membru PSD sau un pesedist. Și-atunci el și-a scos ghiozdanul, a vrut să-mi dea cu el în cap și m-a lovit un pic pe umăr, simțind ca o piatră înăuntru. El era oricum mare, dar ghiozdanul a fost foarte greu. După aceea mi-a sărit telefonul din mână. În momentul acela am avut reacția de autoapărare și am lovit. Recunosc, îmi pare rău. L-am lovit - o singură dată. A fost o reacție bărbătească, de la bărbat la bărbat", a spus Sandu Matei.

DEZVĂLUIRI/BĂTAIA din Piața Victoriei 

Un alt martor, Radu Prepeliță a publicat o înregistrare pe gsp.ro potrivit căreia se vede clar cum bătrânul este căzut la pământ, cu sânge pe față.

”Omul era groggy, nu știa ce se întâmplă cu el. A spus că n-are nevoie de salvare, că vrea doar sacul, așa zicea. Apăruseră acolo deja mai mulți protestatari, care strigau la jandarmi să-l elibereze pe al lor. Și îl făceau comunist și pesedist pe bătrânul care era amețit în continuare”, relatează Prepeliță, preluat de gsp.ro

”Eu le-am zis manifestanților că eu și Roxana avem aceleași idei cu ei, dar că e grav ce s-a întâmplat și că o să fie urmări! În tensiunea aceea le-am zis că a fost împins și a căzut, dar sunt sigur că am văzut un pumn extrem de puternic, un pumn care l-a lăsat lat”, mai spune brașoveanul.