Ioan Carţiş, fost rector al Universităţii Politehnica, povesteşte cum a fost răpită istoria echipei de pe Bega.
Timişoara fierbe în aceste zile, după ce FRF a penalizat echipa cu şase puncte fiindcă a folosit echipamentul de culoare violet fără a avea acest drept. În Banat se tot caută vinovaţi pentru situaţia în care a ajuns echipa, lăsată fără palmares şi fără culoarea tradiţională. Ioan Carţiş este în măsură să lămurească situaţia.
Acesta este fost rector al Universităţii Politehnica din Timişoara între anii 1993-1998, atunci când echipa de pe Bega a traversat cea mai neagră perioadă din istoria sa postdecembristă. Dacă până în 1993, Poli a aparţinut, ca patrimoniu, renumitei instituţii bănăţene, odată cu trecerea la fotbalul profesionist, gruparea „alb-violetă“ a ajuns pe mâinile unui grup de membri fondatori, consecinţa fiind distrugerea clubului. EVZ: Ce părere aveţi despre situaţia de la Timişoara privind palmaresul şi culorile clubului? Ioan Carţiş: Totul a pornit din 1993, când un grup de fondatori a preluat clubul prin justiţie. Echipa a ţinut de Universitatea Politehnica din Timi- şoara. Dar, după ce fotbalul românesc a trecut la profesionism, acei membri fondatori au profitat şi au găsit o găselniţă. Justiţia le-a dat acordul, pentru că aşa a fost procedura, altfel nu se putea trece la profesionism. Eraţi deja rector? Fusesem instalat la scurtă vreme după ce Poli a ajuns pe mâinile fondatorilor. Fostul rector a avut şi el o parte din vină, fiindcă a încuviinţat prea uşor echipa acelor fondatori, fără să semneze un act potrivit căruia Poli să nu fie înstrăinată şi ruptă total de universitate şi de suporteri. Poli a mai stat în prima ligă până în 1996, apoi a retrogradat şi a început o agonie nesfârşită. Vă mai amintiţi de acea perioadă? Au fost vremuri crunte. Asociaţia membrilor fondatori era condusă de Viorel Boiţ şi Stelian Anghel, adică de preşedintele şi vicepreşedintele clubului. Ei au vândut jucători pe bandă rulantă, ca Macavei, Varga, Bătrânu. Au plecat toţi. Iar Poli a rămas ca şi izvorul fără apă. Dacă sugi non-stop din el, seacă în cele din urmă. Ce s-a întâmplat mai departe? Ştiu că era un italian, Ermano Zacchini, care a finanţat echipa de la începutul anilor ’90 prin firma Sira Bimetal. El a sprijinit Poli şi în 1997, 1998. Apoi, Poli a retrogradat în liga a treia. Au fost momente de cumpănă. Mai întâi, echipa a fost salvată de Eugen Seracin, un afacerist timişorean. S-au împărţit bani fără forme legale, direct din saci, a fost haos total! Din motive pe care nu le cunosc, după retragerea lui Seracin, a venit la club Zambon. Am rămas mirat. A fost un moment total neinspirat. Poli era în C. Zambon, Ciuhandu şi Cojocaru s-au dus la Piteşti şi au negociat să preia locul Daciei, care promovase în liga a doua. Cei de la Dacia au acceptat să facă tranzacţia cu o condiţie: să fie luaţi la Timişoara şapte jucători de la Piteşti, plus antrenorul Zamfir. A fost momentul prezentării oficiale a lui Zambon.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
