Dezinteres pentru disputa televizată J.Marine Le Pen-Emmanuel Macron - Telecomanda electrică
- Radu Popa
- 4 mai 2017, 14:24
Conform cifrelor oferite de Médiamétrie, compania care măsoară audiențele în Franța, duelul televizat dintre cei pretendenții la Ellyse, J.Marine Le Pen și Emmanuel Macron a adunat doar 16,5 milioane de francezi în fața televizioarelor.
Presa franceză notează, la unison, agresivitatea verbală a celor doi competitori și aduce în discuție, printre altele, faptul că cifrele de audiență reflectă inclusiv calitatea dezbaterii televizate.
”Au avut o prestație destul de slabă” scriu jurnaliștii francezi în analizele care au însoțit duelul celor doi prezidențiabili. În realitate, am asistat la cel mai mare dezinteres al telespectactorilor francezi, de la campania prezidențială din 1974 și până azi.
În ciuda promovării de care a beneficiat confruntarea, ”Le Debat” nu a stârnit interesul francezilor și putem bănui că partida de fotbal dintre francezii de la AS Monaco și italienii de la Juventus contând pentru finala Champions League desfășurată în același timp, a avut mai mult public tv. Asta în ciuda faptului că informații din redacțiile stațiilor tv oferite de corespondentul TVR la Paris, Mihaela Antoche arată o mare desfășurare de forțe logistice din partea canalelor de televiziune franceze. Producția a beneficiat de jocul video a nu mai puțin de 18 camere video amplasate în studio și de eforturile a doi regizori de transmisie, unul pentru transmisia generală și un altul care trebuia să lucreze exclusiv cadrele de prim-plan ale celor doi combatanți. Pentru comparație, în transmisiile din Champions League, splendoarea fotbalistică este asigurată prin transmisia televiziată oferită cu ”numai” 16 camere de televiziune.
Ceea ce știm sigur este că împreună, canalele tradiționale franceze au atras doar 15.100.000 cetățeni interesați, pe care marile stații tv și le-au împărțit astfel: puțin peste 8 milioane au urmărit ”Le Debat” pe TF1 (cota de audiență 32,2%) și încă 7.000.000 de privitori (27,8%) au ales France 2.
Cifrele de miercuri seară sunt într-o competiție a dezastrului cu dezbaterea dintre Lionel Jospin și Jacques Chirac, care a colectat 16.800.000. Dar asta era în 1995, iar ca să vă faceți o idee despre statistica tristă a acestei dezbateri vă mai spun că cea mai mare audieță a unei dezbateri televizate s-a înregistrat în 1998. Atunci, confruntarea dintre dintre președintele socialist, François Mitterrand și prim-ministrul vremii, Jacques Chirac, a fost cea mai urmărită: 30 de milioane de telespectatori.
Acestora le trebuie să adăugate și publicurile care au ales să fie urmărească evoluția celor doi competitori pe alte medii, cum ar fi CNews, BFM TV, LCI, LCP, USAinformations, care au difuzat, de asemenea, dezbaterea și care nu sunt cuprinse în aceste măsurători.