Frumoasă ţară, păcat că e locuită. E trist când astfel de maxime prăfuite au acoperire în realitate.

Este greu să îi ceri românului să deprindă o educaţie ecologică în 20 de ani, în care el s-a dovedit a fi avid de consum şi de modalităţile de a parveni. Dar măcar o educaţie a frumosului, a conservării, nu poate fi înviată în el?

Ultimul exemplu este celebrul 1 Mai. An de an, românii petrec şi asta nu supără pe nimeni. Dar ce rămâne în urma lor e înfiorător. Pe râuri, PET-urile curg valuri-valuri, copacii din păduri sunt asortaţi cu câte o pungă de plastic sau un cauciuc ros, iar verdeaţa este întreruptă, des şi supărător, de pete negre de la vetrele de foc.

Pe litoral, petrecerea s-a lăsat cu un strat de gunoi întins pe mai toată plaja. Nici Parcul Natural Comana, cel mai mare rezervor de biodiversitate din sudul ţării, nu a scăpat de nesimţire unora, care au aruncat gunoaiele la marginea pădurii.

VEZI CUM ARĂTA PARCUL COMANA DUPĂ 1 MAI

Decât să le pierdem, mai bine le ascundem

Când Retezatul intra în competiţia celor şapte minuni, un corespondent al Evenimentului Zilei scria despre minunile ascunse în aceşti munţi. Pasionaţii de călătorii care au comentat articolul erau nemulţumiţi că locurile acelea au parte de această mediatizare. De ce? Pentru că, pentru culmi, se anunţa un viitor trist, din care nu lipseau munţii de gunoaie şi jnepeni tăiaţi pentru aprinderea focului.

În România, până şi peşterile au ajuns să fie depozite de gunoi. Proasta promovare şi tot atât de proasta administrare a unor locuri unice au condus şi ele la aceste derapaje, dar principala problemă rămâne cea de educaţie. LITORALUL GUNOAIELOR

Soluţia - pedeapsa sau educaţia?

O soluţie ar fi o gardă de mediu eficientă, un fel de poliţie, care să aplice amenzi sau să îi oblige pe turiştii nesimţiţi să muncească înzecit pentru comunitate. Dar, ajungem la o altă zicală: dragoste cu forţa nu se poate.

Este inutil să sileşti un om să iubească natura, dar atunci când fiul lui îi va lua sticla goală de bere şi o va duce la coşul special pentru plastice va învăţa ceva. Adică miza trebuie să fie tânăra generaţie, care ar putea dobândi o educaţie ecologică în şcoli. Una în adevăratul sens al cuvântului, nu rezumată la banalul "să aruncaţi hârtiuţa la gunoi!". Una care să îi înveţe, de exemplu, să arunce şi hârtia altuia, mai nepăsător sau neinstruit.

Aşadar, ce ne facem cu turiştii manelişti, adică acei oameni care admiră un grătar şi o etichetă de bere mai mult decât un lac glaciar sau o formaţiune muntoasă? Şi ce soluţie există pentru stoparea acestui adevărat fenomen?